Categorii
jurnal de femeie

JURNAL (4/2013) Cicade, cârnăciori și trandafiri pitici

Jurnal de femeie, cu atmosfera de duminică din casă și de afară, cu micile preocupări casnice, cu gânduri bune, cu plăcerea de a privi înăuntrul sufletului tău, cu trandafiri pitici, cârnăciori și cicade, versuri…

Duminică, 30 iunie 2013, 0ra 06:53. O nouă pagină de jurnal, un nou fragment din viața mea.

 Afară plouă. A început de aseară, cu tunete și fulgere, cu averse nervoase, vorba lui Busu ! Acum plouă mărunțel și liniștit, iar ploaia nu împiedică vrăbiile să țină sfatul lor de dimineață.

 E drept că numai vrăbiile se aud. Ieri, în gradina țârâiau niște cicade, aduse de vânt, probabil, de prin țările mai calde. Kory a prins una și s-a luptat cu ea până i-am luat-o.

Îmi pare rău că nu i-am făcut o fotografie, dar probabil voi mai avea prilejul. Urâte mai sunt ! Deși din neamul greierilor, nu se aseamănă deloc cu ei. Am văzut cicade prin fotografii și insectare, la Muzeul Antipa, dar niciodată nu am văzut una vie, în realitate. Nu mi-a plăcut deloc. Și când te gândești că pe alte meleaguri se și mănâncă, ba se mai pun chiar și în înghețată. Cică au multe proteine. Fie la ei acolo !

 În casa e liniște, ordine și curățenie, am deschis peste tot și e un aer curat și rece, spălat de ploaie, foarte plăcut. Numai în bucatarie miroase ușor a usturoi, am pus aseară la decongelat niște cârnăciori proaspeți, subțiri ca degetul mic, ușor picanți. Vor fi puși pe grătar și îi așteaptă o varză călită, pregătită de ieri. A, și am făcut gemul de căpșune. Și de caise !

 Mă lupt în continuare cu Divina Comedie. Mi-am dat seama de ce nu mă prea atrage această carte: multe dintre personaje sunt ale vremii lui Dante, n-am auzit niciodată de ele până acum și nici nu știu exact ce au făcut de și-au meritat pedepsele alea.

 Apropo de pedepse, din perspectiva asta, mă  gândesc că Dante e un precursor al marchizului de Sade… Totuși pe alocuri, am găsit versuri care au spus ceva frumos imaginației mele și le notez aici ca pe …

…un citat favorit:

Se cade-aici să-nvingi orice-amânare,
căci stând pe puf sub cald’coperământ,
n-ajungi la gloria cea fără de care

câți mistue-a lor viață pe pământ
pe urma lor aceleași urme lasă
ca spumele pe-un râu sau fumu-n vânt !

Deci, sus ! Și-nvinge truda ce te-apasă
prin vrerea cea ce-nvinge-orice bătăi,
când ei de-al trudei chin nimic nu-i pasă.

(Traducerea aparține poetului George Coșbuc.)

 Un lucru favorit: să stropesc grădina dimineața, foarte devreme (azi nu e cazul !). Simt că mă încarc de energie pozitivă, îmi organizez treburile în minte și, în același timp, mă bucur de priveliștea naturii încă proaspete, de liniștea care domnește în cartier, de aerul rece și curat. Asta înseamnă că se întâmplă în jurul orei șase dimineața ! 😀

 O fotografie care-mi place mult

cei-cinci-trandafiri-pitici
Cei cinci trandafiri pitici plantați acum două săptămâni și mai bine

~~~~~~~~

38 de răspunsuri la “JURNAL (4/2013) Cicade, cârnăciori și trandafiri pitici”

Ce senina dimineata ai avut!
Eu nu ma prea omor dupa cartile scrise in versuri (sa ma ierte Dante) singura carte care mi-a placut a fost Cyrano de Bergerac a lui Edmond Rostand.
Imi plac floricelele tale!
O zi frumoasa sa ai draga Zina!

Apreciază

Frumoasă pagina de jurnal! O dimineaţă liniştită şi răcoroasă, în tihna casei şi a grădinii – tot ce poate fi mai frumos! Mai ales după o ploaie binefăcătoare!

Tare frumoşi mai sunt trandafirii pitici. Mi-am tot cumpărat ghivece cu trandafiraşi, dar după o vreme s-au uscat toţi. O să mai încerc, căci îmi plac mult.

O duminică frumoasă, doamna Zina! 🙂

Apreciază

Eu am prins cativa in alta gradina, mai la munte. Tot trandafirasi la ghiveci. Au crescut frumos si au trait ani de zile, de fapt i-am lasat acolo in plina activitate vitala. Sa-i vedem pe acestia cum se vor adapta, au prins zile prea calduroase cand i-am transplantat, li s-au uscat rapid florile. Au avut fiecare cate 6-7 flori si muguri si vezi cate au ramas…

Apreciază

Ce imi place atmosfera cu ploaie marunta, geamuri deschise , aer curat si casa in ordine. Si cand e si cu danf de usturoi in bucatarie, e vis…:))
Trandafirii sunt tare frumosi. Se vede ca-i cresti cu drag.
Sa ai o zi faina, Zina!:)

Apreciază

Desigur, Liana ! Fiecare dintre noi isi are bucuriile sale marunte, diferite de ale celorlati, nu trebuie sa fie invidie pentru asta. Am inteles ca a fost o gluma, dar ma gandesc ca poate alti cititori chiar au acest sentiment și as vrea sa nu il aiba… Trebuie sa deschidem ochii si sa vedem ca pe fiecare ne-a daruit Dumnezeu cu ceea ce ne trebuie cu adevarat.

Apreciază

Gem de căpșuni? Gem de caise? Parfum divin! Te invidiez absolut constructiv pentru ordine și curățenie, căci n-am avut timp să mai spăl vreun geam de … nu mai spun de când, doar că va trebui să mă apuc. 😉
Frumoasă atmosferă, îmi place și cu ce te lupți, să știi! ”… atenţia lui Dante este atrasă în mod deosebit de două umbre care şi-au pierdut viaţa din iubire: Francesca da Rimini şi Paolo Malatesta, fratele mai mic al lui Gianciotto – cel care îi fusese impus ca soţ Francescăi, printr-o căsătorie forţată. Soţul înşelat i-a suprins pe cei doi îndrăgostiţi şi i-a înjunghiat pe loc, cuprins fiind de gelozie. Şi astfel i-a trimis în vârtejul fără de odihnă al Infernului, alături de alţi adulterini celebri, ca Tristan si Isolda, Paris si Elena, etc.”
Azi vară am fost atrasă în mod deosebit de templul lui Malatesta din Rimini și-mi imaginam, cu Enya alături, cum se strecura Francesca, seara, pe treptele de marmură albă, pentru a-l întâlni pe cel de care a fost despărțită silit, dar pe care îl iubea. Amintiri din vacanță! O zi frumoasă, Zina dragă! 🙂

Apreciază

Zina iti citesc cu mare drag fiecare fila, intru de la Taniusa. Tu vad ca duci jurnalul mai departe, cred ca am sa-l personalizez si eu mai mult, altfel si-ar pierde din prospetime :). Cum ai facut dulceata de caise? – adica ai facut intai siropul sau le-ai fiert si fructe si zahar odata?

Apreciază

Am pus fructele si zaharul impreuna, le-am lasat cateva ore apoi le-am pus la fiert la foc moale. De fapt, a iesit un gem de caise, de calitate superioara, ceva intre dulceata si gem.
Multumesc pentru vizita ! O saptamana usoara, Anca !

Apreciază

Eu habar nu aveam ca exista niste vietati cu numele de cicade !
Daca as fi fost eleva ta cred ca in fiecare trimestru „m-as fi facut”‘ cu o corigenta la Stiintele Naturii/Naturale 🙂

Apreciază

Ehei, dar ce preferate le sunt „baietilor” mei: sotul si fiul ! Trebuie sa fac mai multe serii din fiecare sort, si din alte fructe, ca se termina vazand cu ochii ! 😀

Saptamana placuta si tie !

Apreciază

Linistitoare si odihnitoare fila ta de jurnal !Te mai racoresti si te mai odihnesti si tu, dupa atata stropit pe caldura; de fapt, in ”dimineata ta”, nu e cald .Nu stiu ce sunt cicadele, dar voi afla .E tare bine sa fii impacat cu tine insati! Numai de bine !

Apreciază

Și eu mulțumesc, Doru ! Într-adevăr, am făcut acest aranjament cu multă dragoste, ajutată de soțul meu. Vine ca o replică a altuia, dar le voi arăta pe amândouă într-un articol viitor.

Apreciază

E ca si cum m-as trezi si cu grija sa nu deranjez pe ceilalti m-as opri in fata ferestrei deschise sa inspir aerul proaspat,mirosind a iarba uda,a curat a crud.Sa mingii cu privirea trandafirasii,ca o multumire ca s-au prins ,ca vor sa stea cu noi.Sa ma traga de nas mirosul de usturoi-oare ce-o fi?Sa ma duc sa vad,sa nu ma duc?Las sa fie o surpriza.Si sa ma „ascund” undeva cu o carte in mina,in molcomul sunet al ploii,sa astept sa se trezeasca casa.
Saru’mina!
O noua saptamina placuta,va dorim !

Apreciază

Imi place atat de mult jurnalul tau! Imi ofera o doza de calm, seninatate si optimism saptamanal. Imi propun de fiecare data sa-l incep si eu pe al meu dar parca nu-mi gasesc starea de spirit necesara.
Imi place fotografia si ma gandesc ce gradina frumoasa pare sa fie in jurul ghiveciului, iarba pare asa de verde.

Apreciază

Kadia, ai dreptate. Trebuie sa fii intr-o stare de calm si detasare de problemele zilnice pentru un astfel de jurnal. M-as bucura sa o gasesti pana la urma, iti aduce mari beneficii.
Mica gradina e frumoasa, dar lupta din greu cu caldura. Trandafirii s-au ofilit foarte repede, primii din cauza caniculei, urmatorii din cauza ploii. Acum au aparut niste boboci, sa vedem ce-o sa mai fie. Magnolia plantata in primavara pierde frunze intr-o veselie, iar leandrul abia primit de o saptamana a chelit de tot. Iarba este verde, dar ne ingrijim de ea ca de un copil mic, eu ma scol dimineata la cinci – sase ca sa o ud, sotul meu lasa filme, lasa felurite emisiuni TV, lasa orice, ca sa o ude seara. 😦

Apreciază

Depinde la ce te gandesti tu… 😉 In general, da, e minunat. Sunt insa si cazuri particulare in care nu e valabil, vezi cantareata aia cu ochii invinetiti de impresarul ei, am uitat cum o cheama.

Apreciază

Deci trandafiri, racoare si cicade … si dulceturi … imi inchipui culoarea gavanoaselor 🙂 Cicadele nu-s foarte frumoase, dar aripile lor imi plac mult. Si sunt atat de legate cu esenta verii, incat inchid ochii si le trec cu vederea, ca arata cum arata 🙂 Un sfarsit frumos de saptamana, Zina !!!

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.