- Luni 28 aprilie 2014, ora 6:50. O nouă pagină de jurnal, un nou fragment din viața mea.
- E o dimineață întunecoasă, ce ar putea deveni o zi ploioasă ori o zi însorită. Rămâne de văzut.
- În grădină, concertul păsărelelor este în toi. De când am mai pus alți pomi și alte tufe, a crescut numărul oaspeților înaripați și e o hărmălaie și o forfotă de mai mare dragul. Se pare că s-au prins toate plantele pe care le-am plantat, chiar și ultima, o glicină. Când ne pregăteam să o scoatem și s-o aruncăm, socotind-o uscată, pesemne că a simțit și au început să-i crească mugurii de frunze. Berberis a făcut floricele, pinul are rămurele noi, iar bradul Douglas a făcut conulețe.


- În casă e cald și bine, se aude numai muzica chillout pe care o ascult, de regulă, când scriu. În bucătărie mai stăruie un miros de budincă de paste cu cârnăciori, o schimbare binevenită după mâncărurile grele de sărbători.
- Bineînțeles că săptămâna trecută nu am avut timp și dispoziție să citesc nimic pentru mine, preferând să petrec timpul cu familia mea. Am citit numai ce era necesar pentru blogul meu cu povestiri.
- Am văzut, în schimb, aseară, un film de groază (în toate sensurile) – ”Apocalipsa” cu Brad Pitt. Chiar dacă mi-am luat bombăneli de la jumătatea mea dragă și sensibilă, curiozitatea m-a împins să văd filmul până la capăt. Nu a prea meritat, scenariul a șchiopătat zdravăn. Spre exemplu, un avionaș amărât zboară cât ai bate din palme din Coreea până în Anglia. Acolo se prăbușește și ghici cine e singurul care scapă ?… Brad Pitt, adică eroul principal, mă rog. Și o tovarășă de-a lui. Unde credeți că pică avionul ? Chiar lângă curtea unde aveau ei treabă ! Cum să-i mai crezi ?! 😆 Concluzia filmului este, însă, îngrijorătoare: omul este o specie care se autodistruge.
- Un citat relativ la ideea de mai sus:
”La fiecare lucru, natura a avut în vedere sfârșitul nu mai puțin decât începutul și dezvoltarea sa.” – Marcus Aurelius
- Un lucru care îmi place: mirosul bradului Douglas, pomenit mai devreme: miros de lămâie, de portocale, ceva din zona citricelor.
20 de răspunsuri la “JURNAL (15/2014) Film de groază și haz de necaz…”
budinca de paste imi pare foarte interesanta! o idee buna mi-ai dat… 🙂
si la mine e totul intunecat si ploua. asa s-a anuntat vremea toata saptamana….
filmul cu Pitt l-am vazut si eu. a fost cam tras de par pe ici pe colo. colac peste pupaza mie mi-a placut desi am mai bagat capul sub patura de cateva ori… 🙂
sa ai o saptamana faina!
ApreciazăApreciază
Hihi ! Eu am pus mâna la ochi și l-am rugat pe al meu să-mi spună când se termină scena ! 😆
Săptămână faină și ție, Geanina !
ApreciazăApreciază
Budinca … Wow !
ApreciazăApreciază
Da, da, e bună budinca wow ! 😆
ApreciazăApreciază
Am oftat adanc citind despre minunata harmalaie din curte. 🙂 tare-mi mai place sa aud pasarile gangurind dimineata, abia trezindu-se si mai apoi parca discutand in cor – dar prea rar mai am acum ocazia, pentru ca… nu mai sunt asa multe (nu-mi dau seama de ce).
Acum, ca am aflat cum se numeste planta (Berberis) sper sa nu mai uit… 🙂
Singurul film in care a jucat Brad Pitt si pe care l-am vazut a fost „Troia” (nu-mi amintesc de el in alte roluri – nu-mi place deloc de el).
🙂 🙂 Cred ca, trecand pe langa panoul din foto, multi spun – in gand sau tare: „si noua!”
Multumesc. Minunat sa petreci saptamana iti doresc.
ApreciazăApreciază
Păsările fug, în primul rând de aerul poluat. Apoi, dacă se împrăștie insecticide pe acolo, păsările pleacă după hrană prin alte părți.
Diana, încearcă să vezi ”Meet John Black”, tradus la noi ”Întâlnire cu John Black”, dacă nu l-ai văzut. Am bănuiala că o să-ți placă. 🙂
Mă tem că ai dreptate cu panoul ăla… 😦
Săptămână minunată și ție !
ApreciazăApreciază
nu-mi plac filmele horror, le evit, imi dau o stare de diconfort total, nu prin ceea ce vad pe ecran, sunt constienta ca aceea este o reallizare tehnica (ca doar tehnica cinematografica am studiat 😀 ) ci pentru ceea ce ramane in mintea mea care, brodeaza si brodeaza :))
in schimb ma incanta maxim gradina ta care va fi un coltisor de paradis, cu siguranta 🙂
ApreciazăApreciază
Câtă dreptate ai cu filmele alea. Exact așa se întâmplă și cu mine. Îmi spun (și îi spun și omului meu) că e doar un film, dar în minte… 😆
Grădina devine un astfel de colțișor pe zi ce trece, demonstrând că a meritat cheltuiala de bani și de energie. E drept că ne-a ajutat și vremea, în această primăvară.
ApreciazăApreciază
La noi e cald si soare, filmul nu l-am vazut, dar tare mi-ar placea zarva de la tine sa fie si in fata balconului meu!
Saptamana frumoasa, Zina & catei!
ApreciazăApreciază
Măi, ce are Clujul ăla de e mereu însorit ?! 😕
Dacă ai avea măcar un pom în fața balconului, atunci ai avea și zarvă ! 😀
Săptămână frumoasă și vouă !
ApreciazăApreciază
Sunt foarte bucuroasa ca le merge bine tuturor plantutelor tale,in jurul carora roiesc insecte si pasarele !Peste noi s-a abatut o groaznica napasta,zice -se,opresciana :ne-am trezit in zumzet de buldozerase si kid-cat-urilor, care zdrobeau fara mila lalele abia inflorite,tufe de liliac,irisi, gutui pitici, si ce mai era in spatiul verde din spatele blocului !?La fel au fost ”senilate” toate spatiile verzi din jur;au fost ocoliti doar copacii-oare?Adm. spune ca primarele vrea gazon si fantani, care il uda tot timpul, ca-n vest !?Pana atunci avem glod, ca-n …est !
Citatul se modifica astfel:”la fiecare lucru primarul a avut in vedere sfarsitul” !
Vreme buna si parfum frumos !
ApreciazăApreciază
Oho, o afacere concurentă la borduri ?! 😉
Păcat de mini-grădinile alea, create în ani și ani de zile. Să vedem dacă și cu ce vor fi înlocuite.
Vă doresc putere și calm !
ApreciazăApreciază
Sarut mana, doamna Zina! Frumoasa si linistita pagina de jurnal. Si cu…arome imbietoare, de budinca! Cat despre gradina, sunt sigur ca este minunata!
Despre filme proaste…. ce sa mai zicem, cand numai de-astea sunt pe la tv in ultima vreme si ce le mai repeta „minunatii” din televiziuni. Uneori ma uit la cate un film prost si tare mai ma distrez cand descopar greseli si prostii caraghioase ce par a ne pune la incercare istetimea.
O saptamana frumoasa, doamna Zina! 🙂
ApreciazăApreciază
Dacă privești filmele așa, e chiar distractiv ! 🙂
Săptămână bună !
ApreciazăApreciază
draguta si instructiva, ca întotdeauna, pagina ta de jurnal. Frumoase fotografiille, ma bucur ca ai început sa le prezinti!
Ultima fotografie este intr-adevar haioasa 🙂 Trebuie sa o maresc si sa o pun la vedere, la serviciu :)) pentru zilele în care trebuie sa aplic sfatul!
o saptamâna minunata sa ai!
ApreciazăApreciază
Aaa, bravo, uite că am făcut și adepți ! 😆
Săptămână minunată, Carmen !
ApreciazăApreciază
Totdeauna după Paşte fac budincă de paste scurte, dar o fac cu ce rămâne pe masa de sărbătoare. Rad ouăle fierte, le amestec cu smântână, cu un singur ou crud, puţină brânză. Îmi iese destul de multă umplutură şi fac şi cartofi, şi paste la cuptor. Pun puţin cabanos şi mâncăm cu salată verde. Nu am intrat pe net de multă vreme, doar ca verificare. Azi am şi venit să văd ce minuni am lăsat să treacă pe lângă mine în jurnalul tău. Ştii deja că am multe, multe cântăcioase în pădurea mea, dar te invidiez…pentru bradul tău şi plantele tale minunate. Sunteţi deosebiţi ca familie! O zi bună să aveţi!
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase (și pentru rețeta foarte practică) și te aștept să apari mai des în lumea virtuală, cu articole și comentarii.
Să ai zile frumoase, Adriana !
ApreciazăApreciază
Ma bucur, ca te bucuri de gradinuta ta ! Sa vezi ce coltisor de rai o sa fie la tine , daca nu folosesti chimicale in gradina. Pasarile sunt semn de sanatate si o sa-ti curete solul si plantele de paraziti si alte cele. Eu ma tot socotesc, ca as vrea si un mic bazin cu apa, daca se poate de piatra, asa cat un lighenas, eventual montat pe coloana si ascuns printre tuele de trandafiri … Imi faceam planuri sa ma intorc cu asa ceva din Italia, dar n-a fost sa fie, programul a fost prea incarcat …
Mie Brad Pitt imi place in ” A River Runs Through It ” si in ” Legends of the Fall „, desi e departe de a fi actorul preferat. In filme de groaza nu mi-l inchipuiam sa joace 🙂
Buna ideea de a face budinca de paste dupa sarbatori. Eu de obicei fac cartofi frantuzesti cu ouale tari ramase, sau o salata cu maioneza si ce se mai gaseste prin frigider.
Cele mai bune urari la inceput de Mai ! Sa-ti fie gradina plina de flori !
ApreciazăApreciază
Ei, nu se poate să nu fi auzit de ”Interviu cu un vampir”, în care joacă alături de Tom Cruise și Antonio Banderas. E un film de referință pentru acest gen.
Mulțumesc asemenea pentru urări, să ne bucurăm din plin de grădinile noastre ! 🙂
ApreciazăApreciază