Categorii
jurnal de femeie

JURNAL (1/2015) Caniculă și șaluri de lână

O săptămână fierbinte, tartifletă pentru gurmanzi, un film pentru amatorii de senzații tari, proiecte de călătorii, și un șal de lână, că… dacă vine frigul ?!

jurnal-de-femeie-pagina-51
Gazanii

duminică, 12 iulie 2015

     ♦ Într-o săptămână așa de fierbinte ca aceasta care a trecut (miercuri 35°C,) activitatea cea mai puțin încălzitoare a fost cea de la computer. Printre altele, am revăzut blogul abandonat anul trecut și m-am hotărât să scriu din nou în jurnal, căci demult îmi era dor de acest lucru. Așa că am deschis aici o nouă pagină de jurnal.

       ♦ La începutul acestui interval am avut curajul să ies în grădină și să tund gazonul. (Culmea e că vremea s-a răcorit puțin la sfârșitul săptămânii, dar de unde era să stiu ?!)  E drept că au curs apele pe mine, dar eu zic că a meritat. Tot așa au curs când am gătit tartifleta, dar cine a mâncat știe că merită să figureze în lista de rețete a unei familii și să transpiri un pic pentru ea !

     ♦ În afară de ”Căpitan la cincisprezece ani”, roman pe care îl citesc pentru pagina cu povestiri, citesc acum ”Arhipelagul Gulag” al lui Alexandr Soljenițân. Nu e chiar ceea ce înțelegem în mod curent prin ”literatură beletristică” (de fapt, cartea e subintitulată ”1918-1956 Încercare de investigație literară”), dar prezintă într-un mod tulburător anii teribili ce au urmat revoluției din Rusia, 1917. Nu se putea să nu găsesc aici ceva de adăugat la colecția mea de citate favorite:

     Nelegiuirea este o mărime de prag. Da, toată viața lui omul oscilează, se zbate între bine și rău, alunecă, apoi cade, se cațără, se căiește, din nou alunecă, dar, până nu trece pragul nelegiuirii, el mai are posibilitatea de a rămâne în sfera speranței. Când însă prin frecvența faptelor rele ori prin gradul lor de gravitate el trece peste prag, atunci a ieșit din umanitate. Și, probabil, fără putință de întoarcere.

      De la un timp am început să vedem cu regularitate diverse filme în săli de cinema. Ultimul a fost ”Supraviețuitoarea”, cu Mila Jovovich în rolul titular. Un thriller alert, plin de acțiune și întorsături spectaculoase, care nu îți dă timp să răsufli până când nu se termină. O agentă secretă (M.Jovovich), deosebit de calificată și cu o intuiție excepțională, lucrează la ambasada americană din Londra. Ea depistează un grup de teroriști extrem de periculoși care cer viză pentru S.U.A. În eforturile ei de a preveni un groaznic atac terorist, agenta are de înfruntat nu numai încercările repetate de a o lichida ale asasinului numit ”Ceasornicarul”, angajat de teroriști, ci și obtuzitatea ambasadoarei americane și trădarea unuia dintre colegii ei de muncă. Va învinge ea toate obstacolele ? Va reuși să salveze un milion de oameni din New York ? Veți afla dacă veți vedea filmul !  Eu am ieșit obosită de la filmul ăsta, am luptat cu prea mulți ”răi” !

      Pe căldura asta eu m-am apucat să croșetez un șal… de lână. E drept că lâna este subțire, iar modelul e mai mult găuri, fiindcă va fi un șal pentru serile răcoroase de la malul mării, dacă vom mai ajunge. Sunt recunoscătoare pentru faptul că, în bilanțul nostru de călătorii am reușit să adăugăm la sfârșitul acestei primăveri a doua călătorie în Grecia, într-o excursie cu autocarul (despre care voi scrie în curând) și am revăzut Acropole din Atena precum și insula Aegina.

Ne-am simțit atât de bine, încât aveam intenția să revenim în toamnă, cu mașina noastră, pentru un sejur mai tihnit, dar evenimentele recente și încă neîncheiate din Grecia ne fac să ezităm, deși deja avem rezervări la hoteluri. Ne-am gândit să renunțăm la mașină și să luăm bilete de avion, dar și dacă scăpăm de grija transportului pe pământ rămâne cea a transportului pe apă (dacă nimerim vreo grevă și nu merge feribotul, de exemplu) și mai ales rămâne o nesiguranță generală, o teamă de neprevăzut. Probabil că ne vom schimba destinația turistică, până la urmă.

      De mai mult timp mă gândesc la o modalitate de a promova blogurile sau articolele care îmi plac aici, la mine pe blog. Cineva, undeva, a simțit asta și… am primit mesajul Cristinei. Răspund provocării ”Virtual hug” lansate de Cristina și iată un blog pe care îl vizitez de puțin timp, About women and not only. Mi-a plăcut pentru feminitatea ce răzbate din postările Mihaelei Pojogu și îi transmit cu simpatie autoarei o îmbrățișare virtuală. Desigur, una și pentru Cristina !

~~~~~~~~

23 de răspunsuri la “JURNAL (1/2015) Caniculă și șaluri de lână”

Multumesc pentru frumoasa surpriza si eu te imbratisez.
Plecarea cu masina dincolo de granite, precum auzim de evenimente neplacute de la bulgari, imi surade si totodata am mari rezerve. Cu autocarul nu am fost niciodata datorita problemelor de spate. Ma bucur ca si voi calatoriti.
Caldurile nici pe mine nu m-au tinut departe de bucatarie, cred ca tine mai mult de chef, am facut placinta, rulata de porc cu spanac, piftelute si snitele la cuptor. Ne-am racorit cu inghetata si pepene si evident muulta apa.
Duminica placuta!

Apreciază

Frumoasă pagină de jurnal!
Mare curaj aţi avut să vă apucaţi de tuns gazonul pe acele călduri toride. Dacă n-ar fi deranjul vecinilor, noaptea ar fi cel mai bine. Dar la ore nocturne… poate doar cu coasa!! Că e mai „discretă”.
„Căpitan la 15 ani” a fost una dintre cele mai iubite cărţi din copilărie. Am citit-o cu sufletul la gură şi câte îmi mai imaginam, la vârsta copilăriei…
Cartea lui Soljeniţân este o operă capitală, dar realităţile descrise acolo sunt adevăruri cumplite, despre o lume despre care nu mai vrem să ştim – lumea totalitarismului.
Aştept să ne povestiţi de la greci!
Numai bine vă doresc şi o duminică veselă, doamna Zina! 🙂

Apreciază

Exclus noaptea, deși mai sunt vecini care tund iarba pe la ora 23:00. Problema e alta: țânțarii !
Voi povesti curând de la greci, puțintică răbdare !

Săptămână bună, Alex !

Apreciază

Ma bucur ca ai reluat blogul si rubrica „Jurnal” 🙂 Regasesc aceeasi atmosfera calda si „rutina” unor zile placute.
La noi în familie, sotul este responsabil cu tunsul gazonului – el manifestându-si ambitia de a avea „gazon englezesc” des si moale precum un covor. El sustine ca „secretul” acestui succes consta în a tunde cât mai des gazonul – el reuseste de doua ori pe saptamâna ☺
Si noi ne cofruntam cu calduri neobisnuite vara aceasta – de trei saptamâni termometrele arata peste 35°C, recordul Germaniei fiind depasit duminica trecuta cu 40,7°C temperatura înregistrata la mine în Bavaria. Perioadele de canicula, cu toate ca sunt neplacute, sunt totusi de preferat perioadelor cu ploi si furtuna ☺
O duminica minunata, Zina draga!

Apreciază

Așa este, în ceea ce privește secretul gazonului, dar eu îl tund numai o dată pe săptămână.
Va trece și vremea asta caniculară și, în scurt timp îi vom duce dorul ! 😀

Săptămână bună, dragă Carmen !

Apreciază

ce mult ma bucur Zina ca ai redeschis „Jurnalul…” si ca ne dai posibilitatea sa-l rasfoim 🙂
le ador pe „fetele” tale pentru ca au norocul sa le porti de grija, pentru ca sunt vesele si sanatoase…
spor la tricotat si daca imi permiti un sfat, renunta la Grecia, mai ales cu autocarul…am avut doar doua experiente cu autocarul, una in Grecia, alta in Praga, au fost interesante dar maxim de obositoare…de atunci pentru mine avionul e sfant! 🙂
orice vei alege, iti doresc vacanta minunata! 🙂

Apreciază

Nu plănuisem să mergem cu autocarul, ci cu mașina noastră. Am fost cu autocarul în mai-iunie și mi-a ajuns ! 😦 O să povestesc foarte curând, pe blogul Zinnaida.

Mulțumesc pentru urare, vacanță minunată și ție, Pandhora !

Apreciază

Au fost 35 de grade in cel mai fericit caz, s-a putut mult mai rau.. deja devenea insuportabila caldura. Eram curios de ce ai ales tocmai lana pentru o perioada asa de calduroasa, chit ca-i subtire, este totusi destul de pretentios materialul. 😀

Apreciază

Cu multa placere (si curiozitate) 🙂 am citit si aceasta pagina de jurnal.
Pentru ca nu ma deranjeaza caldura – acum ploua tare si e racoare – as putea gati (daca as sti) si as putea lucra in gradina chiar la ora pranzului doar ca… nu ma pot organiza – sunt haos ambulant! – si mereu e de facut altceva decat ce-mi propun…
Calatoriile! Pasiune mare mi-au fost (mai sunt si acum, dar…)!
Trebuie sa vad neaparat „Supravietuitoarea”! Actrita e intre putinele preferate: pe primul loc, inainte de Angelina Jolie (imi plac multe, dar preferate sunt putine). Plus ca-mi plac foarte mult filmele de gen – tocmai pentru ca sunt „alerte” si n-au prea mult zahar. 🙂
Pe fetele voastre le-am lasat la urma – de-as fi inceput cu ele altceva n-as mai fi scris. 🙂 Ferice de ele ca au spatiu de joaca si oameni buni langa ele.
Saptamana minunata sa iti fie!

Apreciază

Diana, nu trebuie neapărat să știi să gătești. Urmează rețetele pas cu pas și ai să vezi că nu e mare lucru.
Filmul ăsta chiar e de regim în ceea ce privește zahărul ! 😀
Săptămână minunată și ție !

Apreciază

Multumesc din suflet pentru participarea la provocare! Inseamna foarte mult pentru mine ♥
Este totul foarte bine si nu trebuie sa te stresezi ca nu e ceva facut corect 😀
Te astept cu drag cu imbratisari virtuale in fiecare luna ♥

Apreciază

Si eu sunt foarte bucuroasa ca te-ai reapucat de jurnal…Exista o mai mare libertate de exprimare,opinii
(soljenitin,dar si”Pavilionul cancerosilor”,”O zi din viata lui Ivan Denisovici”),senzatii,pareri,…e mai in largul oricui si al tau !
Fetele sunt grozave,dar cred ca atunci cand navalesc pe tine,…te dai cu un pas inapoi,sunt grele !!!

Mi-a remediat,fiul meu defectiunea….
Saptamana suportabila !

Apreciază

Aaa, când năvălesc mă sprijin de pereți ! 😀
Mă bucur că s-a remediat. O să-l întreb în ce a constat.
E suportabilă… azi, că a plouat de pe la 5 dimineață până acum.

Zi răcoroasă și ție !

Apreciază

As vrea sa recitesc si eu Capitan la cincisprezece ani. In copilarie s-a numarat printre cartile mele preferate, iar acum nu reusesc sa imi amintesc mare lucru… Noroc ca mai vad la tine… :))
Sunt cateva femei pe acest pamant pe care le admir atat de mult, incat regret ca nu sunt ca ele. Una este Mila Jocovich… 😀
Weekend placut sa ai, Zina!

Apreciază

Vienela, mă bucur că te ajut să-ți reamintești lecturile făcute mai demult !
Bănuiesc că te identifici cu personajele interpretate de Mila Jovovich, mai toate sunt femei puternice și luptătoare.

Weekend plăcut și ție !

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.