Categorii
Franța - Paris

TREN SPRE AMERICA … LA DISNEYLAND PARIS

Franța – Paris

Impresii de călătorie

ceata-la-disneyland-paris
Într-o zi de sfârșit de septembrie, acum vreo câțiva ani, am vizitat pentru prima oară Disneyland, unul dintre cele mai atractive obiective turistice din Paris.  În ziua aceea domnea peste tot o ceață groasă, de s-o tai cu cuțitul.

Când am ajuns la Disneyland Paris nu se vedea nici la doi pași înaintea ochilor. Totuși, ne-a impresionat intrarea, plină de flori. Așa avea să fie peste tot. În timp, ceața s-a mai ridicat, și am izbutit să vedem toate minunățiile și să fotografiem multe dintre ele.
Vizita a durat toată ziua, de la ora 10 la ora 18 (ora închiderii), dar ne-ar fi trebuit câteva zile ca să vedem totul ca lumea. Prima etapă a vizitei: tren spre America! De jur împrejurul uriașului parc de distracții se află o mică linie ferată, pe care circulă un tren cu locomotivă cu aburi. La început gările și traseul reînvie America anilor de pionierat, pe când se cucerea Vestul sălbatic, se deschideau mine în căutarea aurului, se întemeiau ferme în care se ucidea pentru vite, ce mai, curat western! Până cobori din tren vezi și celelalte sectoare ale Disneylandului, pe care apoi le vizitezi la picior, unul câte unul.
paris-disneyland-prima-poarta
Prima poartă
paris-disneyland-tren-spre-america
Tren spre America
paris-disneyland-gara-la-frontierland
Gară la Frontierland
paris-disneyland-ferma-dovlecilor-de-haloween
Ferma dovlecilor de Haloween
paris-disneyland-intrarea-in-tara-zanelor
Intrarea în Țara Zânelor
paris-disneyland-salt-din-trecut-in-viitor
Salt din trecut în viitor
Gospodarul bun își face iarna car și vara sanie! Aici totul era pregătit deja pentru Halloween, deși, repet, era sfârșitul lui septembrie și mai era mai mult de o lună până atunci.
Dacă v-ați mirat că s-au pregătit pentru Halloween în septembrie, ce-o să vă mai mirați acum, aflând că erau pregătiți și de Crăciun! Înainte de intrarea propriu-zisă în parcul de distracții, străbați strada principală a unui orășel american din secolul al XIX-lea. În piațeta din fața primăriei încep și se sfârșesc paradele cu care alegorice purtând personaje din filmele Disney, interpretate de actori costumați minunat, care cântă și dansează scene din filmele atât de iubite. Dar voi reveni la asta. Când treci de piațetă, pe strada ce duce spre castelul pe unde intri în parc, sunt magazine… Ia uitați-vă aici!
paris-disneyland-invitatie-la-cumparaturi-cruelle-devill
Ne invită la la cumparaturi – Cruella Devill…
paris-disneyland-invitatie-la-cumparaturi-dalmatienii
… și dalmațienii!
paris-disneyland-podoabe-de-craciun-in-magazin-1
Ce să alegi… ce să alegi…?
paris-disneyland-podoabe-de-craciun-2
Mmm, poate ăștia?…

N-au fost ei, au fost Chip și Dale în centrul unei steluțe de zăpadă ! Nu vreți să știți cât costau atunci, dar nici eu nu vreau să știu cât or mai costa acum !

* * *

4 răspunsuri la “TREN SPRE AMERICA … LA DISNEYLAND PARIS”

Lasă un răspuns către Zinaida Strinu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.