Categorii
jurnal de femeie

JURNAL (4/2016) Temperaturi record, o budincă faină

Temperaturi record – cu minus -, o budincă dulce faină, o comedie drăguță și un citat foarte potrivit cu ea, amintiri din copilăria ”fetelor” și nu numai a lor…

Luni, 25 ianuarie 2016. A mai trecut o săptămână, apare o nouă pagină de jurnal.

Și ce săptămână! Adevărată vorba: ”Ai grijă de ce îți dorești, că s-ar putea să primești!” Iarnă am vrut, iarnă am primit! Am trecut, totuși, cu bine săptămâna asta de îngheț quasi-polar, am trecut cu bine și de cea mai depresivă zi din an (19 ianuarie), la ce să ne mai așteptăm?… Un redutabil site de prognoză meteo zice că temperaturile cresc binișor, așa că duminica viitoare vom avea la București +5 grade Celsius (de la –19 grade Celsius de ieri dimineață). Să vedem!

În casă e cald și bine. Bine până om vedea factura de la gaze. În decembrie a fost de 500 de lei, dar în decembrie a fost cam primăvară… Am adăugat în lista de rețete, una care pare tare bună și se pare că se face și ușor, preluată de la Kadia: budincă de pâine. Zilele astea o fac și eu.

Dintre cele câteva filme pe care le-am văzut săptămâna trecută la tv, aș recomanda ”Joséphine” cui are chef de o comedie ușoară și plăcută. Joséphine este o femeie de 30 de ani, obsedată de faptul că are fundul mare și că nu are o relație stabilă cu un bărbat. Are ea un ”prieten”, dar numai sâmbăta, pentru o jumătate de oră, când el evadează de la nevastă sub pretextul că plimbă câinele. Sora ei anunță că se va mărita, iar Joséphine, ca să nu rămână mai prejos, anunță că se va mărita și ea. Fiecare încercare disperată (și ratată) de a găsi un partener care să acopere minciuna se soldează cu refugierea tinerei femei în fața unei cutii sau pungi ori castron cu mâncare. Abia atunci când rezistă ispitei și aruncă toate proviziile de dulciuri la gunoi e semn că se apropie de finalul fericit. Ah, am uitat ceva. Joséphine locuiește împreună cu Brad Pitt. Un motan roșcat, nuu…

Și apropo de ispite, din colecția mea de citate, unul care se potrivește foarte bine multor oameni din zilele noastre:

”Noi ne rugăm să nu fim duși în ispită, dar în nouăzeci și nouă de cazuri dintr-o sută noi suntem aceia care ne ducem singuri în ispită.” (John Lubbock, Despre pace și fericire, 1834)

O nouă pagină din ”Album cu câini: Kory și Bella” Exact acum trei ani scriam:

Kory s-a întâlnit cu prima zăpadă din viața ei, Bella a întâmpinat pentru prima oară în viata ei zăpada și frigul iernii fără grija că nu are un adăpost potrivit și hrană destulă, iar eu nu m-am amuzat niciodată așa cum m-am amuzat acum privindu-le. Kory si Bella s-au jucat ca doi copii, doar bulgări de zăpadă n-au făcut !

~~~~~~~~

Cu mulțumiri pentru Taniușa, care a dat startul acestui jurnal!

17 răspunsuri la “JURNAL (4/2016) Temperaturi record, o budincă faină”

Duminica trecută, după ce viscolul mai scăzuse în intensitate am iesit cu toții să dezapezim caile de acces de pe stradă, altfel nu puteam scoate masina. A fost o mobilizare generală, mai ales ca un vecin a adus vin fiert cu scorțișoară (una din ispitele iernii, vorba ta). Suntem mult prea secundari ca strada pentru a trece utiliajul de dezapezire si pe la noi. Dar, chiar daca nu ne-o dorim, iarna tot vine. De ceva ani, vine mai tarziu si tine la fel de mult. Ana asteapta cu interes cel putin inca o zapada la fel, sa opreasca scolile!

Apreciază

M-am uitat cu drag la videoul cu cei doi catelandri nazdravani, ce le mai place joaca, stiu si ei ce e bun si frumos!
Vai dar cata zapada!!!
Curtea ta pare desprinsa din basme!
Chiar e diferenta enorma intra jurnalul meu si jurnalul tau :)))
Suna interesant comedioara, exact pe gustul meu.
Te pup, o saptamana frumoasa sa ai!

Apreciază

Iarna sunt cheltuieli mari cu casele individuale. Inclusiv cu cele moderne, deoarece sunt concepute sa fie incalzite integral, au multe usi spre exterior, ferestre mari…
In plus, sunt deschise des usile la cererea cațeilor…
P.S. Noi cazam in hol, in aceasta iarna, trei caței. Despre cele doua pisici nici nu vorbesc: e dreptul lor sa stea in casa.

Apreciază

Mi s-a facut dor de jurnalul acesta, nu l-am mai scris de multa vreme. Stii ca imi placuse zapada si frigul in primele zile, dar mi-a ajuns:) Bine ca s-a mai inmuiat oleaca, ca-mi intrase prin toate oasele 🙂 Frumos a crescut salcia, imi pare foarte mare pt. 3 ani. Sper ca gazele sa nu coste insuportabil de mult in ianuarie.

Apreciază

E plăcut să scrii în jurnal, până la urmă… Ți se mai așează gândurile și impresiile.
Da, salcia a crescut cu spor, unde mai pui că am și tuns-o din plin anul trecut.
Cu gazele… vom vedea. Și vom plăti, ce să facem?!

Apreciază

Am vazut imagini cu Bucurestiul inzapezit si imi inchipui ca la periferie a fost si mai si. Partea cea mai proasta e cand se topeste zapada … dar pamantul o sa fie recunoscator si plantelor o sa le mearga bine in primavara.
O sa trec sa vad reteta de budinca de paine. Intotdeauna mi-au placut prajiturile simple. Merci !
Zile frumoase, Zina !

Apreciază

Zăpada s-a și topit, acum pe carosabil și pe trotuare e plin de băltoace, iar pe margini sunt grămezi uriașe de zăpadă murdară, care se topește alimentând băltoacele…
Cât despre plante… s-a luat hotărârea să nu se mai planteze flori în București, ci numai arbori și arbuști, ca să nu se întrețină … corupția!

Sper să-ți placă budinca! 🙂

Apreciază

Am uitat ca tu publici jurnalul pe saitul asta,(cred ca ma vrajeste un domn,uita-i-as numele!),si ca urmare m-am distrat astazi !
Ce copile zburdalnice erau si Kora si Bella,la prima lor zapada,hranite bine,cu un culcus cald…Dar cred ca si acum au zburdat,
cat a fost zapada afanata.
A evoluat repede salcia ta,e mare si rotunda,ai tuns-o frumos !
Cat despre grija autoritatilor de ”starpire”a viciului coruptiei la romani,mi-au curs lacrimi (de crocodil) siroi ca au gasit in sfarsit
solutia : nu panselute si floricele ci arbusti si arbori,adusi, probabil, din …Patagonia !
Saptamana buna,draga Zina !

Apreciază

O distracție e binevenită oricând, așa că ai grijă: mâine apare pagina următoare!
Da, a venit rândul arborilor și arbuștilor, ce atâtea floricele! 😀

Săptămână bună și vouă, Natalia!

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.