Luni, 22 februarie 2016. S-a mai dus o săptămână, apare o nouă pagină de jurnal.
♦ Vremea, pe aici, e destul de îngăduitoare, potrivită cu data pe care o arată calendarul. De câteva zile cerul este înnorat, iar pe la mijlocul săptămânii am avut și câteva ore în care vântul a bătut cu putere și a rupt o mulțime de rămurele, mai ales din mesteceni și din salcii.
♦ Ieri, duminică, am făcut împreună cu soțul meu curățenie în grădină, am strâns toate rămurelele rupte, dar și ”isprăvile” fetelor. Ce să-i faci, dacă vrei câini trebuie să-ți asumi și bucuria de a-i avea, dar și aspectele mai neplăcute. Mă întristează ce văd în cartierul ăsta al nostru, chipurile rezidențial. Majoritatea covârșitoare a locuitorilor au cel puțin un câine (unii au însă și trei, și patru). Mulți și-i țin frumos în curte și curăță după ei (nu toți, poți să mai vezi și curți semănate în rânduri dese cu produse… câinești). Sunt destui, însă, cei care ori ies cu ei pe stradă, ori le dau drumul să iasă singuri din curte. Câinele e câine, ce știe el, dacă îl apucă, face ori în drum, ori în spațiile verzi, ori în nisipul de la locul de joacă al copiilor. Nici stăpânii nu dau dovadă că știu mare lucru, fiindcă nu strâng după animalele lor… Dar pretenții că ar fi ”domni”, destule…
Și apropo de animale, sunt bucuroasă că avem întotdeauna în grădină un vas plin cu apă. Beau și câinii noștri, beau și pisicile vecinilor, și vrăbiuțele, și coțofenele…
♦ N-am publicat pe blog nicio rețetă, dar m-a entuziasmat una pe care precis o voi aplica la mine în bucătărie și care rămâne în lista de rețete – prăjitura isteață cu ciocolată de la Olguța.
♦ Sâmbătă seară am văzut un film care mi-a plăcut foarte mult: Julie & Julia (2009) – inspirat din întâmplări adevărate. În 1948, Julia (Meryl Streep) trăiește la Paris cu soțul ei (Stanley Tucci), diplomat american. De plictiseală, ea face un curs de gătit și îi vine ideea să scrie o carte cu rețete din bucătăria franțuzească pentru americancele care nu au bucătar (!). Cartea devine o ocupație susținută timp de opt ani, cu suișuri și coborâșuri, dar apariția ei este un succes uriaș (în zilele noastre a apărut a 49-a ediție). După 50 de ani, tânăra Julie (Amy Adams), funcționară într-un birou, este încurajată de soțul ei să-și facă un blog și să descrie în el experiența și trăirile legate de transpunerea în practică a rețetelor din cartea Juliei. Peste 500 de rețete, câte două pe zi. În aceeași zi să lucrezi 8 ore, să faci cumpărături și să gătești două feluri după carte… Zi de zi, timp de un an și jumătate… Oare cum se va sfârși?…
♦ Un citat:
Omul va deveni mai bun când o să-i arătați cum este el în realitate. (A.P.Cehov, Caiete de însemnări)
…Dar câți dintre noi acceptăm imaginea pe care o au ceilalți despre noi?
♦ Un gând: Trebuie să ne salvăm și să ne apărăm sănătatea când încă o mai avem…
♦ O fotografie de pe Internet, de la ”Fosile și pietre”

~~~~~~~~
Cu mulțumiri pentru Taniușa, care a dat startul la Jurnal de femeie!
13 răspunsuri la “JURNAL (8/2016) Prin grădină , un film delicios, un gând înțelept”
Ce frumoasa e Kory!
Si noi am avut cam acelasi program, facut ordine in curte.
Eu prajitura desteapata am facut-o in varinta simpla, de vanilie, mi-a placut cum a iesit, aici am un cuptor care imi arde cocaturile, pe mijoc ies arse iar pe margine inca sunt crude asa ca mai rarut cu dulciurile.
Am tot vazut peste tot filmul ala si nu stiam daca sa ma uit sau nu, i-ai facut o descriere foarte interesanta si cred ca o sa ma uit si eu pana la urma.
O saptamana minunata plina de spor!
ApreciazăApreciază
Luiza, uită-te la acel film, sunt sigură că îți va plăcea. 🙂
Săptămână ușoară!
ApreciazăApreciază
Frumoasa fila de jurnal!
Cred ca filmul este tare simpatic. O sa incerc sa-l caut sa-l vad si eu.
Stii ce am observat la mine in cartier? Pe vremea cand mai erau caini vagabonzi (ca acum nu mai sunt) ei nu faceau in mijlocul drumului. Cautau un pom sau un petic de iarba. Cei cu stapani insa, parca si-au pierdut acest instinct.
Si nu prea pricep de ce.
Seara frumoasa si inspirata!
ApreciazăApreciază
Te rog să cauți filmul și să-l vezi. Nu știu de ce, dar sunt sigură că ție o să-ți placă!
Cred că viața în condiții ”umanizate” îi face pe câini să aibă instinctele naturale cumva deformte.
Zi frumoasă, Suzana! 🙂
ApreciazăApreciază
Da, este un film interesant și amuzant, despre a găti cu pasiune! Atunci sigur iese ceva bun! Iar bucătăria franceză este deja patrimoniu universal! La Julie mi-a plăcut când se lupta cu langusta, wow ! sau când trebuia să lase ceva la cuptor multe ore și a adormit! orice gospodină care învârte oalele în propria bucătărie (ca Julia, adică nu are bucătar personal) empatizează cu siguranță la acest film!
ApreciazăApreciază
Depinde, unele învârt oalele de nevoie, nu de voie… 😀
Mie îmi place să gătesc, dar nu gătesc pe cât îmi place, fiindcă toți trei ne îngrășăm foarte repede și slăbim cu greu!
ApreciazăApreciază
M-am bucurat mult de soarele de astazi,si am „tropait” pe afara,pe la piata,pe la magazine,ca uite acum vine si Dragobetele
si Martisorul…
Am vazut si eu filmul,care m-a amuzat,admirand inca o data jocul celor doi actori,care fac din orice rol o creatie deosebita :
Meryl Streep si Stanley Tucci !
Cat despre posibila schimbare a omului (in bine,inteleg),daca ii arati cum este in realitate,cred ca A.P.Cehov,era cam optimist !
Nu vad cum o persoana corupta,s-ar pocai cand ii prezinti adevarata lui „fata” !!! Scuzati exemplul,dar era cel mai la indemana !
Kory are in prima poza o mutrita foarte atenta si inteligenta…
Despre „domnii”vecini de zona rezidentiala,cred ca ei se comporta ca intr-o rezervatie, o mica confuzie !Daca mai vin si migrantii,au dela cine lua exemplu !
Saptamana cu soare,iti doresc !
ApreciazăApreciază
Păi… care era exemplul?!
Nici într-o rezervație nu ar trebui să se întâmple așa ceva…
Săptămână cu soare, dar nu prea mult, totuși…
ApreciazăApreciază
Activitati placute 🙂 Bine ca vantul n-a facut stricaciuni mai mari in gradina. Cat despre film, l-am vazut acum cativa ani si imi amintesc de el cu placere. Eu nu am animale tocmai fiindca nu am timp sa ma ocup suficient de ele …
ApreciazăApreciază
E drept că, dacă ai animale, trebuie să le îngrijești. Dacă nu poți, mai bine nu iei…
ApreciazăApreciază
[…] Pagina 23. 22.02 Prin grădină, un film delicios, un gând înțelept… […]
ApreciazăApreciază
[…] Pagina 23. 22.02 Prin grădină, un film delicios, un gând înțelept… […]
ApreciazăApreciază
[…] Pagina 23. 22.02 Prin grădină, un film delicios, un gând înțelept… […]
ApreciazăApreciază