Categorii
Italia - Roma

ROMA 2011. PIAȚA SPANIA. FÂNTÂNA TREVI

Italia – Roma

Impresii de călătorie.

 

roma-piata-spaniei-bazilica-treptele-si-fantana
Piața Spaniei: bazilica, treptele și fântâna Barcaccia
S-ar putea să îi supăr pe unii, dar îmi voi mărturisi din capul locului nedumerirea: ce atâta tevatură pentru Piața Spaniei?!

Mi se pare că  vizitarea obligatorie a acestui loc din Roma e încă o dovadă a spiritului de turmă uman… A spus unul că e grozav acolo, hop şi noi. A zis altul că e trendy să te înghesui să stai cu fundul pe scările din Piața Spaniei, buluc să ştergem şi noi praful cu turul pantalonilor! Când colo, un spaţiu îngust, fără perspectivă, fără nimic frumos decât biserica, Bazilica della Trinita dei Monti,  ce e totuşi înghesuită, având scara pomenită în faţa ei şi o mică fântână, întruchipând o corăbioară. Peste drum de ele, un lung şir de trăsuri cu câte un cal, aşteptând clienţii care nu mai vin…

piata-spaniei-trasurile-cu-cai-plictisiti-de-asteptare

Mai interesantă e povestea fântânii din Piața Spaniei. Tibrul, care traversează Roma, se revărsa destul de des. In urmă cu vreo 500 de ani a avut loc cea mai mare revărsare, când apele au dus o corabie până în piață. În amintirea acelui eveniment s-a construit fântâna despre care am amintit mai înainte, fântâna Barcaccia, a faimosului sculptor Bernini, autorul coloanelor dorice din Piazza San Pietro din  Vatican. Acum, malurile Tibrului sunt străjuite de ziduri înalte şi groase, care nu mai permit invazia apei asupra uscatului.

roma-piata-spaniei-fantana-barcaccia

 

Nici la Fântâna Trevi  lucrurile nu au fost mai grozave. Nimic de obiectat, aici e vorba despre o operă de artă de acum vreo 300 de ani, constrută de Nicola Salvi. Faptul că se spune că, dacă arunci o monedă în apă ţi se îndeplineşte orice dorinţă sau numai dorinţa de a reveni la Roma, aduce puhoaie de turişti… Unii nici măcar nu se uită la statuile care străjuiesc fântâna, fiind preocupaţi numai de a fi imortalizaţi de aparatul foto cum aruncă ei banul în apă!
Cred că nici măcar unul din o sută nu ştie că apa fântânii e adusă de la un izvor de un apeduct construit de împăratul Augustus acum mai bine de două mii de ani, izvor care alimentează şi astăzi fântâna Trevi.

roma-fantana-trevi

Înghesuiala grozavă, la care au contribuit şi îngrădirile produse de nişte lucrări (în cel mai pur stil românesc!) nu ne-a permis să ne bucurăm de Fântâna Trevi cine ştie ce. Am făcut şi noi pozele obligatorii, recunosc că am aruncat şi monedele, că de! oameni suntem şi noi, şi am plecat.

roma-fantana-trevi-napadita-de-turisti

 

Pe drum ne-am mai ţinut inima cu niscaiva îngheţate (mmm, gelata italiana!) şi ape reci, că se făcuse cald rău. I-am fost infinit recunoscătoare negustorului care a pus în faţa micului său magazin o bancă rezervată numai clienţilor săi. Mi-a salvat viaţa! Am mai făcut şi nişte mici cumpărături, care mai înveselesc inima omului şi am pornit pe lungul drum către hotel.
roma-gelateria-valentino

 

27 de răspunsuri la “ROMA 2011. PIAȚA SPANIA. FÂNTÂNA TREVI”

Bine ca ai spus de inghesuiala, ca nici mie (noua) nu-mi place.
Deci, cind voi ajunge pe acolo, voi ocoli zona.Sau vom merge noaptea, caci,poate ar fi mai putina lume.
Multumesc!

Apreciază

Locul mi se pare fain, treptele sunt bune pentru odihna, am citit si imi imaginez ca e mult de mers prin Roma. 🙂 Treaba cu aruncatul banilor, cheilor de la lacate si alte moduri de a polua nu o inteleg si nu o urmez. Am vazut banuti aruncati si in pesteri oriunde era un ochi de apa. As manca si eu o inghetata la Valentino.
Zi frumoasa!

Apreciază

Toate monedele aruncate la Trevi devin automat proprietatea primăriei Romei 😉
La Trevi mai sunt interesante biserica din latura dreapta și gelateria din latura stânga.
Treptele din Piață Spaniei sunt considerate a avea un caracter sfânt. De aici vine aglomerația și dorința de a sta pe ele ca și pe o banca…
De asemenea, târgul volant cu pictorii de la stația de metrou din Piață Spaniei este un spectacol care merita atentia…

Apreciază

Greu de gasit un loc celebru fara inghesuiala la Roma, mai ales in perioada de vara. Acelasi lucru e valabil si la Florenta. Mie mi-a placut in Piata di Spagnia, poate fiindca am fost acolo in primavara. Atmosfera era mai respirabila si scarile erau decorate cu imense glastre cu azalee. Asa ca florile mi-au atras atentia mai mult decat oamenii 🙂

Apreciază

Chiar daca a fost aglomerat, totusi calatoria pare sa fi fost totusi frumoasa. Ca orice destinatie noua. Mi-au placut sculpturile de la fantana. Sunt amintiri deosebite!
O seara frumoasa si un weekend placut, draga Zina!

Apreciază

Ha, ha, ha. Cred că singura fază de care m-aş bucura ar fi cea cu cumpărăturile pentru suflet. Urăsc locurile cu lume multă şi nici îngheţată nu mănânc!
Îmbrăţişări, din Cluj, nu din Roma!

Apreciază

Așa este. lăsând la o parte neplăcerile pe care le-am descris aici și în alte articole, au fost și multe părți frumoase și interesante. Din orice călătorie poți culege amintiri frumoase. ☺

Weekend plăcut și ție, Suzana!

Apreciază

Ehei, Cafeluță, dacă aș fi evitat locurile cu lume multă, nu mai vizitam nimic din ce am vizitat! Toată lumea vrea să vadă cele mai vestite muzee, monumente de arhitectură, parcuri, magazine etc.etc.
Weekend plăcut! ☺

Apreciază

Mie mi-a plăcut cum ați povestit, cu năduf, experiența romană. Cum se știe că „toate drumurile duc la Roma”, e clar că nu poate să fie decât aglomerație prin toate cotloanele Cetății eterne. Cu atât mai mult prin locurile vestite. Cred că este destul de greu să prindă omul puțină liniște, pentru a vizita în tihnă. Poate doar pe la…. 5 dimineața!
Să aveți un weekend frumos! 🙂

Apreciază

Ar trebui sa dai la o parte „perdeluta”cu drumurile neplacute, pana la frumusetile Romei,draga Zina,pentru a ramane doar cu minunile ei,despre care
„turma” nu prea stie nimic:fantana lui Bernini si altale despre acest titan,
istoria milenara a izvorului fantanii di Trevi,sculpturile…Stergem ce e urat
si ramane fericirea splendorilor vazute !
…In rest,privind „romanismele” de pe traseu,se vede originea comuna,…si mai vor sa scoata latina din scoli !?!
Iti doresc,draga Zina,sa mai vezi opere nemuritoare,si sa ni le prezinti si noua !

Apreciază

Frumoasă descriere,îmi place mult Fântâna Trevi cu sculpturile ei,
pentru mine va rămâne un vis greu de realizat!
Îți doresco săptămână frumoasă ca o primăvară!
Îmbrățișez cu drag și mulțumesc de vizită!

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.