Categorii
Grecia

GRECIA 2017. INSULA THASSOS, SKALA KALIRACHI (1)

grecia-insula-thassos

Anul acesta sejurul la mare, în Grecia, a fost dedicat experiențelor noi. Întâi, am hotărât să mergem cu mașina noastră și nu cu avionul sau autocarul. Ca atare, am ales o destinație mai apropiată, ca să parcurgem drumul într-o singură etapă. Deci, insula Thassos, ”insula de smarald”, cea mai apropiată insulă de România, aflată la 613 kilometri distanță, în Marea Egee.

Drumul n-a fost rău deloc, am plecat dimineață la patru jumate, am ajuns la patru jumate după-amiază. Am făcut și niște pauze, voite sau nu, două-trei pe la benzinării pentru mâncare, benzină și altele, 45 de minute așteptare la graniță la Makaza (numai 5 minute la întoarcere!), 15 minute la feribot (30 minute la întoarcere). Șoselele, bunișoare în România, mai proaste în Bulgaria, super în Grecia. E drept că în Bulgaria nu am fost pe ruta ce trece pe la Sofia, deci nu am beneficiat de autostradă.
A doua noutate a fost aceea că nu am făcut rezervare la hotel, ci la un resort cu apartamente, aflat chiar lângă plajă, în locația Skala Kalirachi (sau Kalliraki). Când am ajuns acolo, surpriză! Deși GPS-ul arăta 0 km, nu se vedea nicăieri vreo firmă, ceva. Am dat telefon la numărul precizat în rezervare și, cu chiu cu vai ne-am înțeles cu cineva care știa engleză atât cât să nu moară de foame pe străzile Londrei. Cu greaca pe care o mai știe soțul meu, a mers.
Mai tragic a fost când a venit mama celui cu care am vorbit la telefon. Ce s-o mai lungesc, ”resortul” era de fapt casa părinților aceluia, doi octogenari care nu vorbeau o boabă de engleză. Ne-am trezit, deci, ”în gazdă”, ca pe timpuri când mergeau oamenii la mare sau la munte, la particulari.

skala-kalliraki-beach-front-apartments-proprietarii
Proprietarii: dl. Dimitrios și dna. Athina
skala-kalliraki-casa-vazuta-de-pe-plaja
Casa, văzută de pe plajă. Noi am stat la etajul II.

Apartamentul era el un fel de apartament, numai că era la etajul doi, nu unu cum ceruserăm noi prin Booking. Scara abruptă, cu trepte înalte, ne-a cam tăiat respirația, mai ales că am urcat-coborât cel puțin de trei ori pe zi. Două camere ce dădeau dintr-una într-alta, dormitor și living; tot în living dădea și o bucătărie ”americană”, cu un frigider de vârsta gazdelor, dar cu aragaz electric, cuptor cu microunde, mașină de spălat, mașină de călcat. ”Baia” era cât o batistă, cu un vas de toaletă ca de grădiniță, cu un duș de 1 mp și o baterie coșcovită; la chiuvetă nu curgea decât apă rece. Totuși, am avut apă fierbinte tot timpul la duș, cu excepția unei după-amieze în care a fost necesară o scurtă intervenție la centrala termică.
Incinta întregului apartament (inclusiv tavanul) era căptușită cu lambriu de lemn, iar ”decorațiunile” erau contemporane cu proprietarii…
Cât despre alte cuceriri ale tehnologiei moderne, în dormitor era un aparat de aer condiționat care funcționa, televizoare erau două, dar cel mare era ”kaput” după cum a zis gazda, iar cel mic era un tv Sport alb-negru… Internetul, după o jumătate de zi de demersuri, a mers strună tot timpul, în schimb nici vorbă de uscător de păr.

Intrarea în casă, pe fațada opusă celei de la plajă
În stânga bucătăria; canapeaua face separarea de living, aflat în dreapta. Ușa dă spre terasă
Bucătăria (1)
Bucătăria (2)
Dormitorul
Plafonul (1)
Plafonul (2)
”Decorațiuni” (1)
”Decorațiuni” (2)
”Decorațiuni” (3)
Baia (1)
Baia (2)
Baia (3)
Urmează părțile frumoase, fiindcă au fost și din acestea, chiar multe!

Urmarea aici

13 răspunsuri la “GRECIA 2017. INSULA THASSOS, SKALA KALIRACHI (1)”

🙂 Una-peste alta, cred ca n-a fost chiar rau. 🙂 Ati fost in Grecia si ati trait ca grecii. 🙂 Au farmec si astfel de aventuri – mai ales dupa ce mai trece timpul. 🙂
Iti doresc, cu drag, sa ai un weekend minunat!

P.S. Cuptorul cu microunde pe masina de spalat!?!

Apreciază

Zina esti grozava!😅 Sotul meu cred ca facea criza de nervi 👀 … mai ales la scari pentru ca el urca foarte greu, pe mine cred ca ma distra! 😅 Astept continuarea!

Weekend placut, draga mea!

Apreciază

Nu a făcut nimeni nicio criză. Am așteptat atât de mult să ne vedem la mare, încât dacă era și o colibă cred că o acceptam! Mai ales că nici nu aveam încotro. La hotel ceri alt apartament sau altă cameră, dar acolo… Am stabilit de la început să nu ne lăsăm necăjiți de nimic și să ne bucurăm de fiecare lucru bun, fie el mic sau mare. Și ne-a reușit perfect!

Apreciază

Cred că a fost o vacanță frumoasă. Mai ales pentru că ați decis să nu vă lăsați tulburați de nimic. Chiar dacă nu o fi fost confortul unui hotel mai pricopsit, astfel de locații rustice au farmecul lor.
Aștept continuarea! 🙂

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.