”FETELE” (2)

Animale

În luna iunie a anului 2012, când ne-am mutat, în zona noastră din complexul rezidențial hălăduiau niște câini fără stăpân, printre care Fetița. Era tare drăguță, blândă și drăgăstoasă, părea tânără (chiar era, medicul veterinar a apreciat că are doi sau trei ani) și, în câteva zile, ne-am hotărât să o adoptăm.

Am luat-o pe Fetița în curte. A fost foarte mulțumită, a mâncat, a băut, s-a culcat în toate locurile care i-au plăcut. După câteva ore au venit pe alee, la gard, tovarășii ei, alături de care, probabil, crescuse. A început tragedia: a săpat puțin sub poarta mașinii, și-a strecurat capul și a rămas înțepenită. Cu mari eforturi am eliberat-o, noroc că era extrem de blândă și nu s-a opus la manevrele noastre. Am lăsat-o pe alee, la ai ei. A venit înapoi, la poartă, dar voia să intre neapărat cu ceilalți doi ! Am mai luat-o în curte de câteva ori, dar veneau și ceilalți și schelălăia până când deschideam poarta. Nu voia să iasă afară, voia să vină ceilalți înăuntru !

Oricât am iubi câinii, nu am avut puterea să devenim părinți adoptivi pentru trei câini adulți deodată. Am lăsat-o pe stradă, cu tovarășii ei. În scurtă vreme am adoptat-o pe Kory. Puțin mai târziu, câinii fără stăpân au fost duși departe, la distanță de mulți kilometri. O pomeneam adesea pe Fetița și regretam că nu și-a folosit șansa.

Kory creștea, îi dădeau dinții, mușca și rodea ce nimerea. I-am făcut coteț și padoc și stătea afară, dar ea nu ne lăsa pe noi să stăm afară liniștiți, iar pe musafirii noștri nici atât. Eu îi spuneam mereu soțului meu că am fi fost inspirați dacă am fi luat doi căței atunci când am luat-o pe ea, ca să aibă un tovarăș de joacă. Într-o duminică seara, când am spus asta, el m-a întrebat:

– Și acum ai vrea să fie doi ?

– Da.

– Chiar dacă nu sunt frați ?

– Bineînțeles, nu contează asta.

– Chiar dacă celălalt ar fi mai mare ?…

Tonul emoționat al soțului meu mi-a spus restul.

– Ai găsit-o pe Fetița ?!

– Da!

Ne-am dus chiar atunci și am luat-o de unde se afla, într-o sălbăticie, printre alți câini sălbăticiți. Când am luat-o în mașină, și-a băgat botișorul sub brațul meu și a început să geamă prelung, ca și cum mi-ar fi povestit plângând prin ce a trecut.

Ce mai veste – poveste, după câteva minute de vorbit la telefon aveam planul făcut, împreună cu medicul veterinar. A doua zi dimineață, cățelușa, slabă, murdară și speriată, era la cabinetul veterinar, unde făcea prima baie cu apă caldă și șampon din viața ei, primea prima tabletă anti-paraziți intestinali și era internată. Urma să fie pregătită pentru sterilizare, care avea să fie făcută după câteva zile, cu succes.

În lunea următoare, cățelușa începea, în noul ei cămin, o viață nouă, cu un nume nou: Bella, pe care l-a învățat imediat. Și cu o soră nouă, Kory.

Să facem cunoștință!

Joaca de-a odgonul, pe când în curte nu era gazon (2012) Și joaca pe covorul verde și mătăsos de iarbă:

Kory cu tichiuța favorită 2012

Vrem si noi în casă!

Eii! Da’ voi n-auziți?!

Ce bine stau în ienupărul auriu! Nici nu-mi pasă de frig!

Urmarea aici