PĂSTRĂV LA CUPTOR

20190802_133834

Câte un păstrăv de 3-400 de g pentru fiecare persoana, câte 2 căței de usturoi de fiecare păstrăv, ½ linguriță de cimbru uscat, ½ linguriță de boia de ardei dulce, ulei de măsline, sare (și piper) după gust.

  • Pornind de la tăietura de pe burtă, se secționează fiecare păstrăv făcând o tăietura pe lângă coloana vertebrală și peste coastele de pe o parte, astfel încât corpul să poată fi ”deschis” ca o carte.
  • Se aprinde din timp cuptorul, pentru preîncălzire.
  • Se curăță și se zdrobește usturoiul, ca pentru mujdei.
  • Se presează ușor peștele în șervet de hârtie, pentru a absorbi apa în exces.
  • Se presară usturoiul pe partea internă a ”cărții”, partea cu carnea, apoi sare, piper, boia, cimbru și la sfârșit ulei de măsline
  • Se așterne în tavă hârtie de copt, apoi se așează peștii cu partea condimentată în jos, deci cu pielea în sus.
  • Se presară și pe piele condimentele (fără usturoi) apoi se pune ulei.
  • Se dă la cuptor pentru 15-20 minute, apoi se servește cu cartofi natur și un pahar de bere sau de vin alb.

O bucătărie bună și un vin bun fac Raiul pe Pământ!

Categorii: preparate din pește | Etichete: , , , | 10 comentarii

Navigare în articol

10 gânduri despre „PĂSTRĂV LA CUPTOR

  1. Imi lasa gura apa doar citind reteta si privind poza! 🙂

    Zi frumoasa iti doresc, cu drag!

    Apreciază

  2. Rux Copilarim

    ❤ ce bunatate!!! Yummy!!
    Cand eram mici am mancat si pastravi prinsi la rau, dar si de la crescatorie (de la munte, langa Dejani) – si ce buni au fost. Imi amintesc ca i-am si hranit pe cei de la crescatorie (ceva cu porumb in orice caz). Sa tot mananci.

    Acum vreo … sa tot fie 5 ani, au cumparat ai mei de la o pastravarie si mi-a fost atat de rau dupa ce am mancat. O oboseala din aia oribila .. apoi am aflat ca erau raniti cu prafuri si mancare din asta bobite (mie imi tot vine sa zic sintetica … lol). Si mi-au mai zis si alte persoane ca au avut probleme.
    (culmea e ca pastravaria cu privina e din zona de munte, adica na, ne-am astepta sa fie buni – ca sunt si pastravarii, prin Bucovina din cate am inteles, unde se face treaba buna, nu asa).

    Dar da…. ce bun este pastravul!! ❤ Si ce reteta minunata (imi place mult usturoiul in preparate :P)

    Pupici cu drag :*

    Apreciază

  3. Nu aş refuza peştele niciodată deci mmmmm… 😀

    Apreciază

  4. Cum de-am pierdut reteta asta ?!

    Apreciază

  5. Draga mea Zina, as vrea sa fiu mai activa, dar in ultima vreme am lasat blogul balta, asa ca trec rareori sa vad ce faci. Sanatate si toate cele bune !
    Daca vrei poti intra sa vezi noutatile mele pe Instagram, am lasat un link pe blog.

    Pastrav n-am mancat de multisor, doar afumat, in salata …

    Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: