Categorii
jurnal de femeie

JURNAL (8/2020) Trandafiri și musaca, o carte și un film deosebite

În ultima filă de jurnal era vară, iată că acum e toamnă. Frumoasă, călduroasă, dar toamnă. La prânz umbli în tricou, dimineața și seara cauți o jachetă, noaptea pornește centrala termică… Da, da, a pornit centrala exact în noaptea de 1 octombrie și de atunci pornește în fiecare noapte.

În grădină, trandafirii vor să demonstreze că pentru ei vara nu s-a terminat. Au înflorit din nou și chiar mai au boboci. Sunt tare curioasă dacă vor mai înflori și aceștia. Am mai pus câțiva butași de trandafiri, sper să se prindă, să avem și mai multă culoare și parfum în tot sezonul cald.

În bucătărie miroase criminal a musaca de vinete, care va fi precedată de supă de ceapă. Încă nu am dat startul la prăjituri, dar cred că de săptămâna viitoare va începe și sezonul de prăjiturit.

Am terminat de citit și ultimul volum din cele șase ”Dune”. Acum mă delectez cu niște povestiri ale lui Kurt Vonnegut, adunate în volumul ”Bun venit printre maimuțe”. Fiecare povestire este impresionantă, fiindcă pare că este scrisă fără prea mare efort, cu umor și detașare, dar finalul este surprinzător și dramatic. De altfel, și romanele lui au acest stil și am mai scris despre asta și în jurnal și la ”Citate favorite”.

Posibilitățile de distracție ne-au fost reduse drastic din cauza pandemiei de Covid 19, la teatru nu avem chef să mergem cu botnița, la cinema nu, la restaurant nu, la prieteni nu, nici măcar la mall… Au rămas cititul și televizorul, ba chiar am reînviat obiceiul partidelor de remi în familie. Cam mănânc bătaie, dar atmosfera contează!

Apropo de televizor, am văzut nu demult un film care mie mi-a plăcut tare mult, o comedie italiană cu accente dramatice, ba chiar și cu unele fantastice, ”Bărbatul care a cumpărat Luna”. Serviciul secret italian află că un bărbat din Sardinia este proprietarul Lunii, fiindcă o cumpărase cu acte în regulă. Ca să afle cine este bărbatul, va fi trimis în Sardinia un agent secret. Din familie sardă, agentul vorbește limba, dar nu cunoaște nimic din obiceiurile locului, așa că trebuie întâi să le învețe. Prilej de numeroase momente comice, care continuă când ajunge în Sardinia, alternând însă cu momente dramatice de violență, dar și altele de un romantism  copleșitor. Filmul merită să fie văzut și eu chiar l-aș revedea peste un timp.

Sunt îngrijorată că, tot din cauza pandemiei de Covid, nu mai avem curaj  și încredere să mergem la medic pentru controalele periodice. Datele stabilite au trecut de multă vreme, dar ne blochează gândul că ne ducem pentru una și ne putem întoarce cu alta, mult mai gravă. Deși sunt multe îndoieli în ceea ce privește problema asta, nu ne încumetăm, totuși, să riscăm.

Un lucru care îmi place: să mă uit la televizor având pe picioare o pernă, iar pe pernă Calliope, pisica. E interesant că pare a urmări și ea, uneori, ce se petrece pe micul ecran, dar de regulă eu o mângâi, iar ea dormitează și toarce. De multe ori îmi amintește de următoarea lege a lui Murphy ”Oridecâteori pisica ți se instalează confortabil în brațe și începe să toarcă, simți nevoia imperioasă de a merge la toaleta.”  Sigur că nu ”oridecâteori”, dar mi s-a întâmplat și mie!

O pictură care îmi place mult: Padurea de fagi de Gustav Klimt, 1903

10 răspunsuri la “JURNAL (8/2020) Trandafiri și musaca, o carte și un film deosebite”

Frumos jurnal, cu idei foarte interesate. Stii la ce ma gandeam ca ar putea insemna aceasta perioada? O noua abordare privind sanatatea noastra. Corpul nostru ne este cel mai putin cunoscut si aceasta idee ar trebui sa se schimbe. Au aparut multe alte idei noi despre cum ar trebui sa abordam viata. Am atins si eu multe subiecte, chiar daca in niste jocuri, dar mereu le folosesc ca pretext pentru a ‘imprastia’ lucruri pe care le consider serioase. A venit momentul sa ne analizam serios si sa pornim pe un alt drum, ce depinde doar de noi si nu de un sistem cu multe probleme. Eu asa cred. Nu suntem lasati sa intelegem ca mintea noastra este uluitor de puternica.

Tabloui este superb! Si multumesc pentru ideile de bucatareala. Eu am reluat experienta de anul trecut si am pus legume in saramura. Si a fost functionala asa ca am recidivat! 🙂
Filmul nu l-am vazut. Pare interesant. Oricum citisem ceva in viata reala ca se vinde teren pe luna. 🙂
Imaginatia si naivitatea oamenilor este uluitoare…

Multumesc, draga Zina! O saptamana cat mai interesanta! ❤

Apreciat de 1 persoană

Total de acord în ceea ce privește puterea minții noastre, cu precizarea că această putere se poate reflecta în apărarea sănătății corpului.
Filmul este o alegorie minunată, sunt sigură că îți va plăcea dacă îl vei vedea.
Săptămână excelentă, dragă Suzana! ♥

Apreciază

Așa este, mie mi s-a părut că a avut farmec de poveste, de epopee antică.
Cât despre prăjituri… Și tu și Potecuța mă faceți să regret și mai tare că suntem ținuți la arest de frica de Covid. Sper să treacă și poate, cine știe, vă fac cinste cu niște prăjituri, o cafea, un vin, vedem noi. ☺

Apreciat de 1 persoană

La multi ani, Zina draga! de ziua Profesorului! ❤️
**
Cred ca mi-ar placea sa vad filmul! :)) Ar fi fain sa-l gasesc online. Musacaua, trandafirii si Calliope imi plac cu certitudine! ❤️ Si prajiturile, dar mai astept.
**
La noi porneste centrala noaptea de prin a treia saptamana din septembrie (e firesc, totusi, pentru ca suntem in depresiune – inca n-am ajuns in depresie!) 😊
**
Imi e greu sa ma gandesc la cei care au nevoie de medic in aceasta perioada… (chiar si numai pentru controale periodice, pentru siguranta). No! M-am blocat aici… Voiam sa mai scriu ceva… Nu conteaza – nu era important daca am uitat.

Saptamana minunata iti doresc! 😊

Apreciat de 1 persoană

…Cred ca pana la urma am s-o fac: voi „decupa”magnificii trandafiri de pe coperta !!! Nu am vazut filmul,
nu agreez gargara italiana…dar am vazut altele,tare putine bune,a „n” a oara…
Klimt e …Klimt !
Am pus la congelator o gramada de fructe,ca atare,sau mere calite,pentru viitorul apropiat si „am comis”
muulte tarte cu prune !(dupa unii-prea putin!)
Vrand-nevrand devenim cam…posaci…
Zile frumoase,parfumate si…dulci !

Apreciat de 1 persoană

Te asigur că nu e nicio gargară italiană, e un film de bună calitate. Incearcă să-l găsești online.
Da, o să incep și eu cu tartele cu prune, bună idee, mulțumesc!

Numai bine, dragă Natalia! ♥

Apreciază

Lasă un răspuns către Zina Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.