UNA PE ZI (8) Implementarea a și început!

Marea Britanie a decis prin referendum să părăsească, după 47 de ani, Uniunea Europeană. Iată de ce. Conducătorii Marii Britanii, indiferent de culoarea lor politică, i-au informat pe britanici despre „Super-Memorandumul” secret care a fost semnat la Strasbourg, între 25 și 29 iunie 2014, cu aplicabilitate în perioada 1 mai 2016 – 16 august 2020.

Brexit

Brexit

În introducerea documentului se precizează că: „Noi, semnatarii acestuia, ne luăm angajamentul ca, în numele celor vizați, pe durata aplicării Memorandumului să implementăm toate reformele prevăzute de acesta. Durata de implementare a Memorandumului poate fi prelungită.” Desigur, Memorandumul a fost semnat și de reprezentanții țării noastre.

Iată câteva dintre reformele obligatoriu să fie introduse în țările din Uniunea Europeană, deci și în România:

ÎNVĂȚĂMÂNT, EDUCAȚIE
-Se desființează educația religioasă a elevilor și se acordă prioritate educației sexuale.
-Se legiferează homosexualitatea în instituțiile de învățământ.
-Se vor organiza vizite obligatorii la sinagogă și moschee pentru toți elevii din ciclul primar și, treptat, pentru toți elevii din ciclul gimnazial și primar.
-Se renunță la ora de religie la toate ciclurile de învățământ.
-Se va trece la concedierea profesorilor din toate ciclurile și categoriile de învățământ și se procedează la introducerea internetului.
-Se desființează toate sărbătorile naționale și paradele.
-Vor intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceștia vor putea face parade în mod regulat și liber în toate orașele Uniunii Europene.
-Se desființează drapelele statelor europene și toate sărbătorile religioase în Europa.
-Se va acorda statut legal tuturor emigranților sosiți în statele Uniunii Europene, necondiționat.
-Se va inaugura Era Nouă (New Age).

RELIGIE
-În toate bisericile creștine se va introduce o sărbătoare dedicată holocaustului evreiesc, care va fi ținută de trei ori pe an, în zilele de 27 ianuarie, 21 aprilie și în Duminica Tomii.
-Organizația Națiunilor Unite va prelua controlul tuturor religiilor de pe planetă.
-Ierusalimul va deveni capitală spirituală.
-În toate Bisericile creștine se vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu acompaniament de instrumente muzicale. În Biserici se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios.
-Vor fi demontate toate catapetesmele din Biserici.
-O.N.U. preia rolul de Guvern Mondial și de moderator în unirile internaționale.
-Conducător al Bisericii creștine devine Vaticanul.
-Toate Bisericile creștine vor accepta desființarea statelor naționale și înființarea de unități statale multinaționale, multicentrice, multiculturale și multireligioase. Se va institui un Guvern Mondial.
-Toți cetățenii Uniunii Europene și ai Federației Ruse vor fi identificați electronic, prin cipuri, iar prevederile prezentului articol vor fi acceptate de toate Bisericile creștine.
-Se va proceda la înființarea, pe teritoriul Uniunii Europene și a Sfântului Munte Athos de mănăstiri mixte de monahi și monahii de toate doctrinele și religiile.
-La Sfântul Munte Athos vor fi instalaţi monahi din toate tagmele romano-catolice (papistaşi), precum şi practicanţi ai cultelor păgâne.
-La Sfântul Munte Athos se vor pune în funcţiune telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui aparţinând religiilor păgâne. Sfântul Munte Athos va fi transformat în parc ecologic de tip bizantin.
-Clericii vor fi obligați să renunțe la barbă și păr lung.
-Se vor interzice, în întreaga Uniune Europeană, înmormântările religioase și se va introduce treptat obligativitatea incinerării morților. Biserica va fi de acord cu incinerarea morților, referitor la persoanele care doresc slujbă de înmormântare.
-Se va renunța, în toate țările Uniunii Europene la jurământul depus pe Sfânta Biblie și cel religios pentru oamenii politici, prefecți, primari etc.
-În întreaga Uniune Europeană se va renunța la depunerea jurământului de către parlamentari.
-Se va renunța la botezul copiilor mici și se va introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului numai la oficiile de Stare Civilă.

ARMATĂ
-Se va proceda la înființarea de armate multinaționale și la renunțarea la armatele naționale.
-Se va înființa Poliția religioasă.
-Se va introduce semnătura electronică obligatorie pentru toți cetățenii Uniunii Europene.

PROTECȚIE SOCIALĂ
-Dreptul de internare îl vor avea doar posesorii de card de asigurat. Accesul neasiguraților în spitale va fi interzis.
-Se va limita numărul spitalelor.
-Vor fi desființate toate centrele de prim-ajutor și protecție socială.
-Se va ridica vârsta de pensionare la 70 de ani.

Mass-media insistă pe consecințele probabile ale ieșirii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar trec sub tăcere cauzele acestei decizii istorice luată de majoritatea populației britanice pentru apărarea independenței și suveranității naționale!

Știai prevederile acestui memorandum care te privește și pe tine?…

Sursa: justitiarul.ro

Categorii: Una pe zi | Etichete: , , , , , , | 13 comentarii

Navigare în articol

13 gânduri despre „UNA PE ZI (8) Implementarea a și început!

  1. Nu știu de ce, dar nu cred că este adevărată știrea asta. E un feeling.. Mi-e greu sa cred că din atâtea agenții de știri a aflat adevărul doar „Justițiarul” de care n-am auzit până acum. Și ce are ONU cu UE?? Prea fug de la Athos la Vatican. Și liturghie la 19.30 sa fiM serioși! 😁

    Apreciat de 1 persoană

  2. Oh, nu! Nu, in sensul ca nu va fi asa. Exista „modificari” pe care unii le numesc „progres” – nu afirm ca as fi de acord cu orice, dar, totusi, sunt niste chestiuni care-mi suna foarte aiurea in randurile de mai sus. Ca exemple… Exprimarea privind „legiferarea homosexualitatii” in institutiile de invatamant e o absurditate, un non-sens. A legifera inseamna a reglementa, iar in chestiunea homosexualitatii ar insemna ceva de genul „e obligatorie homosexualitatea in scoli”; „au dreptul sa fie homosexuali doar elevii/studentii/profesorii care…” si altele de gen.
    Religia nu va disparea in veci si nici nu va fi vreodata „unitara”, oricat de mult ar vrea unii – am argumente si pentru aceasta afirmatie, dar nu cred ca reusesc in cateva cuvinte.
    Au uitat ceva: cu tot „progresul” lor iar au uitat de femei – nici in „noua era” nu vor avea acces femeile pe muntele Athos? 😊 Au uitat si de lesbiene – femeile nu pot fi homosexuali, deci iar „cad femeile” pe locul doi?!
    Data de 16 august 2020 a trecut… N-au reusit sa implementeze ce si-au dorit (si nici nu vor reusi multe dintre cele scrise in text)

    Weekend minunat iti doresc, Zina draga! ❤️

    Apreciază

    • Cred ca ”monahi și monahii” se referă tocmai la accesul femeilor (monahii=călugărițe) pe muntele Athos.
      Homosexual este un termen generic, care se referă atât la bărbațtii care iubesc bărbați (pederaști), cât și la femeile care iubesc femei (lesbiene).
      Data de 16 august 2020 a trecut, dar au prevăzut și asta: ”Durata de implementare a Memorandumului poate fi prelungită.”

      Weekend minunat și ție, dragă Diana! ☺

      Apreciat de 1 persoană

  3. Da, asa patesc cand incerc sa merg pe scurtatura. Oricum, homosexual (gay) e barbatul care iubeste barbati si lesbiana e femeia care iubeste femei, pentru a face distinctie intre cine cu cine sa da în barci. Pederast e sinonim cu homosexual, in dictionar. Pederast nu „vine” de la „pederastie”, care se refera la un adult (barbat) care face sex cu un adolescent? Oricum, non-sensul „legiferarii” ramane.
    Pare ca unii sunt ingrijorati ca – la nivel mondial – va fi inlocuita religia ortodoxa cu cea romano-catolica (sau altele), nu religia in general. Se spune „noua ordine mondiala” si se fac referiri la Europa, in principal. Se pierd din vedere relatiile generale intre state, se scot din ecuatie state precum China, care nu ar permite religia mozaica, de exemplu, orice ar fi.
    O.N.U. ar trebui intai „preluata” de un stat X pentru a „controla” toata lumea…
    Sunt atat de multe contradictii…
    Cred ca ordinul iezuitilor e cel mai puternic ordin religios (cunoscut) – daca ar fi sa conduca cineva lumea (religioasa sau laica) as paria pe ei.
    Sunt multe lucruri – sa le zic asa – care se pregatesc, dar multe dintre cele care ajung la cunostinta marelui public sunt, eventual, perdele de fum.
    Ca fapt divers: cred ca Marea Britanie intra in colaps (economic vorbind) daca nu dadea peste lume pandalia (si nu doar Regatul Unit a fost la limita).

    Multumesc. ❤️

    Apreciat de 1 persoană

  4. Să nu se pună cu românii! Mai degrabă-i schimbăm noi pe ei, decât ei pe noi. Deja s-a văzut în multe țări. 😉

    Apreciat de 1 persoană

  5. Nu le pot interpreta decat ca dorinte bolnave ale unora la fel! 😦
    Daca pornesc de la ideea ca Planeta si oamenii ei sunt o fiinta, iar noi celulele ei,
    gruparile care promoveaza astfel de demente sunt ca o boala care ar trebui tratata…
    Poate ca se va descoperi pana la urma leacul…

    Un weekend fain, draga Zina! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Leacurile merg cam așa: întâi medicamente; dacă nu ajută – radioterapie; dacă nu ajută – chirurgie; dacă nu ajută – fierul roșu!

      Un sfârșit de săptămână cât mai frumos, dragă Suzana! ♥

      Apreciază

  6. Hornet Natalia

    ….E adevarat,suna fooaarte dur prevederile din aceasta lista,revolta si surprinde exprimarea lapidara;
    dar faceti un exercitiu ,si „imbracati” cu diplomatie si dibacie cuvintele dure,”faceti-le mai moi”,invaluitoare,persuasive…”
    Oare de ce Papa (la 84 ani !) face o calatorie in …Irak,la Mosul ?Observam insotitorii,toate religiile,
    liturghie pe …ruine.De ce,ma intreb ?Si apoi mai citesc cateva fraze din Prevederile din 2014,cu aplicabilitate-2020….ce poate fi prelungita.
    Pacat ca nu stim sa citim(sa intelegem) si nu ne informam din surse sigure (cat de cat) !
    Felicitari de 8 Martie,ascultand „Descantec”, cu Nicu Alifantis,draga Zina !

    Apreciat de 1 persoană

  7. Am citit de mai multe ori textul deoarece mi-e foarte greu sa cred ca europenii, europenii de rand nu clasele politice, vor accepta toate lucrurile acelea absurde.
    Dar subconstientul ma atentioneaza ca deja s-au intamplat destule lucruri in directia aceasta.
    Chiar azi am scris despre un eveniment LGBT din Australia in plina perioada de pandemie.

    Apreciat de 1 persoană

    • Am citit articolul acela și l-am dat mai departe. Sunt, totuși, foarte mulți oameni care nu văd absurdul sau nu recunosc că există.

      Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: