Categorii
Una pe zi

UNA PE ZI (20) Mesaj

La poarta spitalului Foisor 09.04.20121

Spitalul de ortopedie ”Foișor” din București devine spital COVID, pacienții non-COVID, unii operați de numai câteva ore, fiind mutați în alte unități spitalicești sau fiind trimiși direct acasă, în seara de vineri, 09.04.2021.

Unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri din România, Gabriel Diaconu, îi transmite un mesaj ministrului Sănătații, Vlad Voiculescu, care a avizat ordinul emis de șeful DSU, Raed Arafat, privind evacuarea Spitalului „Foișor”:

„Felicitări, domnule ministru Harababură! Și să fiți sănătos. Fix la fel de sănătos ca bolnavii evacuați în seara asta de la spitalul Foișor. N-am crezut, vreodată, că am să văd astfel de scene în România. Îmi crapă obrazul de rușine, nu mă îndoiesc că toți medicii de la spitalul Foișor sunt egalmente indignați. Decizia asta este o imixtiune în actul medical. Putea foarte bine făcută relocarea pacienților treptat, cumsecade, din timp. Unde e respectul pentru demnitatea umană aici?

Constituțional statul român le garantează dreptul la sănătate. Ministerul sănătății facilitează accesul la sănătate. Dar așa? Iar plimbăm oameni cu sacul, cu locul din spate al mașinii personale? E absolut ridicol. Știați că ajungem aici. Știați că lucrurile progresează nefast. Nici măcar nu puteți invoca inepția ori prostia. Nu mai sunt trei săptămâni, sunt 4 luni de mandat. Rușine să vă fie. Ați scos bolnavi în stradă, bolnavi care veniseră de nevoie la specialist. Și care acum nu vor ști, poate, ce să facă sau încotro să o ia. Zero triaj, nicio compasiune față de suferință. Sunteți niște imbecili, domnule Voiculescu. Atât.”

Sursa: Aleph News

4 răspunsuri la “UNA PE ZI (20) Mesaj”

Oooh! Ma enervez de numa’ cand imi amintesc! De vineri am scris un text, dar ezit sa-l public! Il tot recitesc si mai sterg din ce-am avut „la tastatura”. E, pur si simplu, bataie de joc! Si toti cei care ar avea un cuvant de spus tac. Tac pentru ca li se inchide gura repede: „am facut-o sa salvam vieti!” „am facut-o pentru ca e criza sanitara!” Astia salveaza vieti riscand viata altora si mai zic, despre unii: „oricum mureau” – dar de ce acum sa moara? poate mai aveau zile; si o zi conteaza pentru unii bolnavi. Asa au zis altii la inceputul pandaliei, despre bolnavii foarte grav care au murit de gripa: „oricum mureau” si le-au sarit la beregata cei care zic azi exact acelasi lucru despre oameni cu oase frante, despre bolnavii cronici etc.
Pffff! Mai bine ma retrag ca i-ar ma ia tornada.

❤️

Apreciază

Sunt multe întrebări, și nu chiar retorice. Necazul este că generațiile mai tinere nu le sesizează și, chiar dacă, nu știu să le pună cui și unde trebuie. Și nu doar că nu știu, se pare că nu se sinchisesc.
Zi frumoasă, dragă Suzana! ♥

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.