Octombrie, o lună de toamnă cu temperaturi ba de vară, ba de iarnă, nu a reușit să ne mai descumpănească. A făcut-o însă viața politico-socială. O lună în care am avut, pe rând, trei prim-miniștri, în care s-a instalat din nou interdicția de a face orice, de data asta numai pentru ”nevaccinați”, fiindcă, întâi de toate, s-a instalat apartheidul pentru aceștia.
Nu pot să nu rețin ceea ce a scris cunoscuta jurnalistă Corina Drăgotescu, astăzi stabilită în S.U.A., pe tema discriminării dintre ”vaccinați” și ”nevaccinați”, pe 30 septembrie 2021, Facebook.
” Stați pe curul vostru!
Când m-am vaccinat, pentru că așa am crezut eu de cuviință, nu m-am gândit niciodată că gestul meu de voință va ajunge să fie arma vreunui Guvern pentru a înfrange libertatea de decizie a altui om. Asta se întamplă acum. Nu numai în Romania.
În SUA, orașele Los Angeles, San Francisco și New York le restricționează celor care nu s-au vaccinat accesul în mai toate locurile posibile. 600 de angajati de la United Airlines au rămas fără serviciu pentru că au ales nevaccinarea. În Italia, nu mai vorbesc. În România, e pe cale. În Anglia, Franța și Grecia sunt tot mai multe restricții pentru nevaccinați, ca și când ei sunt de vină pentru neputința Guvernelor. Industria Pharma susține guvernele pentru că, nu-i așa, vaccinul e o afacere bună.
Noi insă, cei vaccinați picăm la mijloc. În plină Pandemie ni se arătau filmulețe cum noi, cei vaccinați, vom fi scutul de imunizare și se va termina Pandemia. Ca o maimuță proastă am făcut ochii mari și am crezut că așa va fi. Am crezut că voi da o mână de ajutor verișoarei mele nevaccinate și vom putea ieși la masă ca pe vremuri, că o voi ajuta pe prietena mea ascunsă încă în casă, pentru că nu vrea vaccin, să vadă din nou orașul toamna. Am crezut cu tărie că-i voi ajuta în felul meu pe cei care nu vor să se vaccineze, pentru că așa este bine și am vrut să le respect libertatea de opțiune așa cum și ei au respectat-o pe a mea. Dar ce să vezi? Involuntar am ajuns un număr în statistica Guvernelor, număr transformat apoi în armă letală împotriva nevaccinaților. Întrebați-vă câți prieteni aveți nevaccinați? Ați fost întrebați dacă vreți să le deveniți dușman pentru că așa vor autoritățile lumii? Cât e adevăr și cât minciună în ce ni se spune?
În fiecare zi se descoperă noi efecte ale vaccinului sau ale bolii. Eu mi le-am asumat când m-am vaccinat. Alții nu vor să riște. O să ziceți că ce efecte?! Ei bine, sunt deja studii care arată că boala în sine, dar și, la unele persoane, vaccinul duce la incapacitatea pancreasului de a-și face funcția normal, iar cei cu diabet nu mai pot să-și coboare nivelul glicemiei. Asta din cauză că unele celule din pancreas sunt identice cu cele din plămâni și au înțeles greșit semnalul. Acum au apărut informații despre, să nu râdeți, ”Restless anal syndrome”. E momentan înregistrat mai mult la cazuri de recuperare din Covid și mai mult în Japonia, și e vorba de oameni care nu pot “sta pe curul lor”. Adevărul e că, deși acum se știe mai mult despre boala în sine si tratament, parcă se stie tot mai puțin despre cum să se combată efectele ei și ale vaccinurilor asociate.
Și ca să mă întorc la prima idee, cum actul meu de voință este acum armă de înăbușire a voinței altora, aș spune doar atât: dacă m-ați mințit când eram cu ochii de maimuțică holbându-mă la viitorul luminos al imunității de grup, ați făcut un act grețos. Dacă ați mințit când ne-ați promis că noi, ca societate, ne vom ajuta unii pe alții, indiferent dacă vrem sau nu vaccinare, ați făcut un act josnic. Dacă ați mințit când ați spus că două doze de vaccin sunt miraculoase, iar acum o provăduiți pe a treia, sunteți mincinoși de-a dreptul. Cu toții. Nu doar Guvernul din România, SUA, Austria, Germania, Grecia, Italia, ci toți ăia care acum tăceți mâlc și vă faceți că ați uitat ce ne-ați promis.
Eu nu vreau să fiu unealta nimănui și nici nu vreau să fiu trecută la panoul de onoare la “așa da”. Mi-a ajuns propaganda comunistă pentru trei vieți. Treaba voastră, a Guvernelor, e să asigurați un trai normal pentru vaccinați și nevaccinați la un loc, nu să ne puneți stele în piept unora sau altora. În România, ani de zile după revoluție, la Piața Romană a rămas scris “Ne-am luat rația de libertate”. Acum ne-o tăiați si pe aia?
Nu vreau să fiu instrumentul prin care alți oameni își pierd libertățile. Nu vreau să dați afară medici sau profesori ori asistente medicale din cauza mea. E mârșav.
Vedeți-vă mai bine de curul vostru!”
Citiți și asta: Viitorul ministru (propus) al sănătății, ne spune ce vor păți părinții care sunt împotriva injectării copiilor.
Cam în aceeași ordine de idei, trebuie să mă refer la filmul ”Invazia”, cu Nicole Kidman în rolul principal. Alături de ea, Daniel Craig. Deși este un film din 2007, l-am văzut abia de curând, la televizor. Rămășițele unei nave extraterestre explodate în atmosfera Pământului poartă niște entități infecțioase, extratereștri ce vor să invadeze Pământul. În timpul somnului oamenilor infectați li se modifica ADN-ul. Ei devin ”altcineva”, devin duri, lipsiți de orice emoții și sentimente și nu au alt țel decât să-i infecteze și pe ceilalți, pentru a crea ”o lume nouă”… Oficialitățile spun că este doar o gripă… Fiul eroinei este imun, dar tatăl său, devenit și el altul după infectare, spune că ei nu au nevoie de imuni…
No comment!
Cu toată nebunia asta care ne-a distrus liniștea, încă încerc să am preocupări ”normale”. Ne-am bucurat și eu și ai mei de un fel de mâncare pe care îl fac o singură dată pe an, pui cu gutui și sos. Încă ne delectăm cu culorile superbe ale copacilor îmbrăcați în haine de toamnă, încă ne mai răsfățăm în razele soarelui de amiază, alături de pisici și de cățea. Recitesc ”Visările unui hoinar singuratic” de Jean-Jacques Rousseau.
Și încă o alinare a sufletului, pictura. Azi, un portret de femeie de Amedeo Modigliani, deosebit, ca toate portretele create de el.
Articolul citat în această filă de jurnal participă la ”Citate favorite” de la Suzana.
13 răspunsuri la “JURNAL 10/2021 Politică haotică, apartheid sui-generis, paleative…”
Aşa nehotărâtă cum e, îmi pare că toamna face eforturi să suplinească, prin frumuseţe, liniştea şi binele care par să dispară dintre oameni…
Numai la puiul ăla mă gândesc 😀
Să îţi fie noiembrie plin de bucurie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Puiul ăla e mult mai ușor de realizat decât frumusețea, binele și liniștea…
Sănătate și numai bine, dragă Potecuță! ♥
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi pare bine ca ai adus in prim plan acest articol. Il citisem si este foarte corect exprimat.
Se incearca cu sarg dezbinarea noastra si sunt semne ca in anumite zone se reuseste.
Insa actuala situatie cred ca numai prin unire o vom putea traversa, diminuand cosmarul actual.
Tabloul este superb si mi-ai adus aminte ca inca nuu am facut mancare de gutui, ceea ce trebuie sa remediez! Si ca veni vorba, nici din gutui nuu am facut gem, doar lichior.
Multumesc, draga Zina! Sanatate si o luna noiembrie cat mai linistita sa avem cu totii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru unire ar fi nevoie de un liant. Care crezi că ar putea fi acela?
Mă bucur că ți-am reamintit de niște delicii ale bucătăriei românești. Remediază urgent! 😀
Liniște și pace! ♥
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai amintit de sosul cu gutui pe care-l făcea și mama, nu numai cu pui, ci și cu iepure. Era un deliciu pe care nu l-am mai întâlnit de atunci.
Să ai parte de zile senine și o toamnă blândă până la capăt!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mmm! Cu iepure nu am mâncat, dar îmi închipui cât de delicios trebuie să fie.
Sănătate și numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fain articolul tău. Cu toate evenimentele și nebunia din jur, devine o provocare să vezi, să simți și să te bucuri de frumusețea fiecărui anotimp, fiecărei zile pe care o trăim pe pământ.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dar cât de necesar și benefic este…
ApreciazăApreciază
Daa,decorul prezentat de tine ,draga zina,si pe celalt blog,reprezinta o mangaiere a sufletului
cam „deranjat” de …cam mult timp.Am admirat intr-o zi cu soare,fara vant,zborul banutilor aurii ..din cer spre noi,pamantenii.
Despre politicienii damboviteni (cu aceiasi bipezi lipsiti de o bruma de bun simt) au zugravit cu mult umor amar si Eminescu si Caregiale acum un secol,doua…
Nu am vazut filmul,dar,m-am prins !
Sa ne dea Dumnezeu mintea cea de pe urma,desi nu cred posibila …vreo unire a romanilor !
Sanatate celor dragi si cap limpede !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că așa au fost politicienii de când există…
Cât despre unirea românilor…slabe speranțe.
Sănătate și numai bine!
ApreciazăApreciază
Eu pot accepta multe lucruri … dar nu pe acelea emise de unii care-mi jignesc inteligența, atâta câtă e ea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
It’s really bad over here in the U.S., both sides of the vaccinated or not are constantly attacking each other. We’re much like you, we got the shots because we’re older with some medial conditions and it seemed to be the right thing to do.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Well, everyone does according to their will and their health. That should be the principle …
ApreciazăApreciază