JURNAL 5/2022. Trandafiri, iubire și … cartofiori prăjiți

Retrospectiva meteo. O lună mai cu unele zile caniculare și unele nopți în care am dat drumul la centrală, spre dimineață. O lună mai în care ne-au copleșit trandafirii cu minunatele lor culori, dar și insectele care se hrănesc cu seva din frunzele și mugurii lor. O lună mai în care am stropit de nenumărate ori grădina cu insecticide, pentru ca după câteva ore să izbucnească ploi violente, cu apă multă, tunete și fulgere. Dar a trecut și luna asta.

În grădina noastră. Cum ziceam, trandafirii ne-au răsfățat iar cu culorile lor superbe, unii și cu parfumul lor. Până și cel portocaliu-roz, care a fost tăiat accidental de două ori până la nivelul solului, anul trecut, a crescut țanțoș și a făcut flori de toată frumusețea, la început portocalii, apoi tot mai roz, pe măsură ce se maturizează. Cât despre trandafirul de culoarea fildeșului, cu marginile petalelor roșii, ce să mai zic?…

Grădina arată superb, i-au priit episoadele ploioase intercalate cu cel însorite. Acum e o mare plăcere să ne răsfățăm în balansoar, la umbra rară a mestecenilor.

Din adâncul sufletului. Vorbeam despre răsfățat. Îi sunt recunoscătoare soțului meu care a avut și are grijă de mine mai mult ca niciodată de când am avut accidentul și operațiile, nu doar ca un soț iubitor, ci și ca o mamă bună. Când am venit de la spital am avut nevoie de un scaun suplimentar la W.C., pentru înălțare. A fugit până la Ploiești și mi-a luat. Mi-a luat un cadru-sprijinitor pentru spate, ca să pot sta așezată în pat fără să obosesc. Aveam nevoie de un pat mai înalt – a chemat doi meșteri și au schimbat picioarele patului. Nu mai spun de prima perioadă de ședere acasă, vreo două-trei săptămâni, în care a făcut, săracul, serviciile unei infirmiere, până când am putut să mă deplasez la baie. Adică m-a pus pe ploscă, m-a spălat, a spălat-o și pe ea, mi-a adus ligheanul să mă spăl dimineața și seara etc. Mi-a adus acasă, cât timp a fost nevoie, asistentul medical și kinetoterapeutul, plătindu-i mai mult decât au cerut. M-a pus pe picioare. Încă nu pot face mare lucru, așa că el gătește și face toate treburile din casă, mai puțin curățenia, pentru care vine o menajeră. Și nu e nici el un prototip de sănătate… Îmi pare rău că nu-i pot arăta mai bine recunoștința mea și că, uneori, mai sunt și năzuroasă. El înțelege, nu se supără, știe că e din cauza durerilor pe care le am.

Îi sunt recunoscătoare și fiului nostru, care mă duce de două ori pe săptămână la piscină. Acolo fac în apă exercițiile învățate de la kinetoterapeut, apoi înot, iar băiatul nu se dezlipește de marginea piscinei, gata să-mi sară în ajutor dacă pățesc ceva, Doamne ferește!

Gânduri înțelepte. Ceea ce am scris mai sus mi-a readus în minte o învățătură de la călugării tibetani:

”Cea mai importantă în viață este iubirea – restul sunt detalii.”

Știri din bucătărie. Întrucât soțul meu a reușit doar să-i fiarbă în ulei, am reușit performanța să fac două tigăi cu cartofiori noi prăjiți, crocanți la exterior și moi la interior, întâmpinați cu ovații de public. În schimb, el a reușit un borș de salată verde absolut fantastic, medicament, nu alta!

Din lecturile mele. Am recitit și recenzat un roman care mi-a plăcut mult, așa cum mi-au plăcut și celelalte cinci romane ale scriitoarei australiene Kate Morton, toate fiind o combinație perfectă între cercetări detectivistice, povești de dragoste și mistere. Este vorba despre ”Casa de lângă lac”.

Un film apreciat. Am văzut destule filme și luna aceasta, dar singurul care mi-a rămas în memorie este ”Fury” (2014). Film de război, în regia lui David Ayer, avându-i ca protagoniști pe Brad Pitt, Shia LaBoeuf, Logan Lerman, Michael Pena și John Bernthal. În film o întâlnim, în rolul Irma, pe actrița româncă Anamaria Marinca.

O echipă de cinci tanchiști americani reușește, împreună cu tancul lor poreclit Fury, să oprească în loc trupe germane numeroase, în aprilie 1945, Germania. Performanța ne amintește de un alt film, ”300”, dar filmul are calitatea de a pune în evidență calități umane cum sunt curajul, înțelepciunea, compasiunea, camaraderia. Regretabile sunt unele mici stângăcii (părerea mea): cele două grenade aruncate în interiorul tancului nu produc decât o rană, în loc să sfârtece trupurile celor dinăuntru, Brad Pitt arată prea grăsuț pentru un bărbat aflat de câțiva ani pe front, soldații americani sunt tunși dupa moda zilelor noastre. Astea sunt, însă, mărunțișuri pe lângă acțiunea și mesajul filmului.

O pictură favorită. ”O văioagă umbroasă a unui drum prăfuit” de Charles Conder (impresionist australian), 1907