Categorii
jurnal de femeie

JURNAL 6/2022 ”O luptă este viața, deci te luptă…”

O filă de jurnal altfel decât celelalte.

Sunt bolnavă de poliartrită reumatoidă de 25 de ani. Numai cine are în familie vreun caz știe ce suferințe, ce dureri atroce înseamnă această boală. Ea nu are vindecare, ci se agravează cu timpul și singurele paleative sunt antiinflamatoarele. Iau, deci, antiinflamatoare de 25 de ani.

Astă-iarnă, când am suportat cele două operații la piciorul stâng, mi s-a spus că am anemie. Mi s-a făcut o transfuzie de sânge. Întâi am refuzat-o, având oroare să mi se introducă în corp sânge străin. Apoi mi-am amintit că, în urmă cu ceva ani, mi s-a făcut transfuzie de sânge pe masa de operație (altă operație…), așa că răul fusese făcut deja și am acceptat transfuzia.

După transfuzie nu mi s-a mai spus nimic de anemie. Eu, confuză de la calmante și slăbită după operații, am uitat de ea. În sfârșit, am ajuns acasă. În primele luni am pus oboseala și sfârșeala pe care le încercam zilnic pe seama operațiilor. Mai târziu am intrat la idei, întrebându-mă ce am. Apoi mi-am amintit de anemie.

Acum trei săptămâni am făcut un set de analize. Aveam hemoglobina 7 și normal este 12; aveam sideremia/fierul 7 și normal este 50-160… Din nou la spital. Transfuzii de sânge, apoi perfuzii cu fier. Mâinile mele parcă sunt pictate, atât de pline de vânătăi sunt, fiindcă am venele foarte subțiri și se sparg foarte ușor. S-a căutat și cauza anemiei. La endoscopie s-a constatat că, din cauza antiinflamatoarelor, am făcut gastrită atrofică. Adică glandele mele gastrice nu mai produc acid clorhidric, iar fără el corpul nu mai asimilează fierul. Adică am anemie feriprivă.

După zece zile, hemoglobina a urcat la 9,3, iar fierul la 30. Am revenit acasă. De trei zile iau pastile cu fier. În prima, către dimineață, am crezut că mor. Organismul meu a aruncat cu violență afară tot ce era în stomac și în intestin. În a doua nu am făcut pipi deloc timp de aproape 24 de ore și m-am speriat că am făcut vreun blocaj renal. Am băut cu perseverență multă apă și mi-am revenit.

Azi, când scriu această filă, e a treia zi de tratament cu pastilele cu fier. Mi-e frică să mănânc, dar și să nu mănânc, mă sperie orice bolboroseală din burtă (și am destule), mi-e teamă de câte ori mă duc la baie.

De ce am scris toate astea? Nu ca să mă vait. Sunt o luptătoare, soțul și fiul meu mă susțin din toate puterile, nu mi-e frică de niciun deznodământ.

Am scris din prietenie pentru voi, cei care mă onorați cu vizitele voastre și citiți acest jurnal. Vă îndemn să vă faceți neapărat analizele medicale anual. Să vă prezentați la medic la orice semn de boală. Să vă luați tratamentele cu curaj. Dacă găsiți un medic care să ia în considerare și să coreleze bolile de care suferiți, socotiți că ați găsit o piatră prețioasă și păstrați-o bine.

16 răspunsuri la “JURNAL 6/2022 ”O luptă este viața, deci te luptă…””

Oh, Zina draga! Imi pare rau sa aflu ca te simti atat de rau… Banuiam ca e posibil sa nu fie ceva in regula pentru ca nu erau publicate mesajele scrise la unele postari. Daca ai fi plecat in vacanta ai fi scris ceva…
Prea multe nu sunt de scris. Iti doresc sa depasesti si acest moment, sa te recuperezi cat de mult posibil!
Din ceea ce stiu despre tratamentele cu fier despre care au povestit cei care le-au facut este ca dau rezultate.
Ooooffff…
Te imbratisez cu drag! ❤

Apreciat de 1 persoană

In primul rand sanatate multa, draga Zina.
In al doilea rand o sa-ti trimit pe mail o scanare dintr-o carte pe care eu o consider mai aparte. Poate iti va folosi. Maxim doua zile.
Imbratisari! Si multa putere in aceste incercari! ❤

Apreciat de 1 persoană

Sper ca azi cand vad eu acest mesaj esti mult mai bine si cu anemia. Din experienta copilului meu care a trecut prin perioade diferite de anemie feripiva, schimba pastilele de fier pana le gasesti pe cele potrivite tie. Fetei mele ii merge bine cu Toth-Hema, niste fiole, nu chiar bune la gist ( le ia cu cus de portocale) si alternam cand nu le mai suporta cu Sorbifer tablete ( pastile pe care le tine in frigider pentru ca spune ca nu isi modifica gustul).

Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către Zina Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.