JURNAL 7/2022. Caniculă și o poveste cu tâlc

Vremea. A fost o lună iulie grea, cu caniculă, temperaturi de 40 de grade și secetă. În alte părți ale țării, unde a plouat violent, au fost inundații. La noi a plouat mai mult cu tunete și fulgere.

În grădina noastră. Chiar dacă l-am mai udat, dar cu economie, cum se cere acum, gazonul s-a uscat. Florile trandafirilor au pălit deîndată ce au înflorit, arse de soarele nemilos. Cicadele ne-au înnebunit cu țârâitul lor rău prevestitor, în timp ce păsărelele abia au mai ciripit puțin în zori, apoi au tăcut, copleșite de căldură.

Pisicuțele, animale renumite pentru dragostea lor față de căldură, nu și-au mai găsit locul nici în casă, nici în grădină. De cățea, ce să mai zic, s-a ascuns mereu lângă soclul gardului, sub tuie, pe latura de nord a grădinii, unde este mereu umbră și, deci, ceva mai răcoare.

Știri din casă și din bucătărie. În casă a fost relativ răcoare, grație draperiilor, marchizei și, mai ales, aerului condiționat. Totuși, pe cel din urmă l-am folosit mai rar, fiind sensibili la curentul de aer rece. În bucătărie nu au lipsit supele și ciorbele, fiindcă așa suntem obișnuiți. La felul doi, însă, mâncărurile au fost înlocuite de salate, ultima fiind o delicioasă salată orientală.

Din lecturile mele. Neavând prea multă energie pentru alte treburi în afară de alergătura pe la doctori și fel de fel de analize, luna asta am citit mai mult. De fapt, am recitit, înghițind pe nerăsuflate nu o carte, ci opt (adică 8 volume): ”Cei trei muschetari” (2 volume), ”După douăzeci de ani” (2 volume) și ”Vicontele de Bragelonne” (4 volume).

Nu am uitat însă de recenzia lunară, ultima despre un roman de-ale lui Kate Morton, ”Casa de la Riverton”.

Din citatele favorite. Aici se potrivește nobila deviză a muschetarilor ”Toți pentru unul și unul pentru toți.” – Alexandre Dumas. Păcat că astăzi rareori de mai întâmplă…

Mă gândesc… cât de greu le-o fi acelora care nu se pot baza pe omul de alături, pe jumătatea lor, cum se zice. Iată o poveste cu tâlc care subliniază importanța acestuia.

Într-o zi, la un curs de psihologie, profesorul le-a spus studenților că vor face un joc și a cerut un voluntar. Dintre cei care s-au oferit, profesorul a ales o studentă, pe nume Maria. El i-a cerut să scrie pe tablă numele a 30 de persoane, cele mai importante din viața ei.

Maria a scris pe tablă cele 30 de nume: membrii familiei sale, rude, prieteni, vecini, colegi. Profesorul i-a cerut apoi să șteargă 3 nume, ale celor socotiți cel mai puțin importanți. Ea a șters numele colegilor. Profesorul i-a cerut apoi să șteargă 5 nume, tot dintre cei socotiți mai puțin importanți. Maria a șters numele vecinilor.

Rând pe rând Maria a șters nume până când au rămas doar 4. În sală s-a făcut liniște, studenții realizând că acum se iau decizii din ce în ce mai importante. Profesorul i-a cerut să mai șteargă două nume. După un timp de gândire, Maria a șters încet numele părinților. Pe tablă au rămas doar numele copilului și cel al soțului.

Profesorul a cerut să mai șteargă un nume. Cu ochii în lacrimi, Maria a șters numele copilului. Profesorul a întrebat-o:

– De ce ai păstrat numele soțului? Părinții ți-au dat viață și te-au crescut. Copilului i-ai dat tu viață. Cu soțul nu ai legături de sânge…

Maria a răspuns calm:

– Într-o zi părinții mei vor trece în neființă. Fiul meu va pleca și el să-și urmărească propria viață. Cel care va rămâne lângă mine pentru tot restul vieții va fi soțul. El este cel mai important!

Profesorul și colegii s-au ridicat în picioare și au aplaudat îndelung.