Categorii
jurnal de femeie

JURNAL 10/2022 Ultimii trandafiri și un gem de prune special

Vremea. Luna octombrie a fost senină și căduroasă, o adevărată vară indiană. Din păcate, însă, nu a căzut nicio picătură de ploaie.

În grădina noastră. Plantele au resimțit serios seceta, sunt pleoștite, iar câteva tuie s-au uscat, deși soțul meu le-a udat când și când. Trandafirii au fost, totuși, foarte harnici și ne-au dăruit multe flori. Chiar și acum mai au boboci, dar nu sunt sigură că se vor mai deschide.

Ce muzică ascult. Acum, când scriu, ascult muzică de balet. Sunt la ”Spărgătorul de nuci”. Faptul că muzica de balet este, obligatoriu, melodioasă, o face să fie și relexantă.

Știri din casă și din bucătărie. Am avut necaz mare în casă, s-a înfundat o scurgere undeva si s-au inundat băile. La cea mică, apa era cât pe-aci să intre în cameră. Ne-a salvat nenea care se pricepe la multe (cel care ne tunde gazonul, reapară pompa etc.)

În bucătărie s-au finalizat două serii de gem de prune special (cu nuci, mere, stafide, scorțișoară și altele. După cât de repede se mănâncă, însă, cred ca mai trebuie două serii.

Din lecturile mele. Toată luna octombrie am recitit povestirile și romanele lui Rosamunde Pilcher. Pe cele mai bune (și mai mari) le-am lăsat la sfârșit, așa că voi avea de citit la ele și în luna noiembrie. Tare mult îmi plac scrierile acestei autoare. Descrie cu mare talent și natura, și relațiile dintre oameni, și atmosfera din casele acestora, iar întâmplările povestite au întotdeauna întorsături și finaluri neașteptate.

Ce mai meșteresc. De meșterit, nu mai meșteresc nimic. Bolile care m-au năpădit nu îmi lasă mai deloc libertate de mișcare și capacitate de efort, așa că meșteresc doar în minte, adică îmi fac planuri pentru când voi fi mai activă.

Îmi amintesc cu plăcere. Câteodată, un mic lucru pe care îl văd sau care mi se întâmplă îmi trezește câte o amintire. Deunăzi mâncam la micul dejun ton cu porumb, cu suc de lămâie și ulei de măsline. Porumbul m-a făcut să-mi amintesc ceva din tinerețe. Eram la piața Kogălniceanu cu Andrei, mergeam pe trotuar și mâncam porumb fiert. Eu eram elegantă, rujată și rimelată și, e drept, ținuta mea nu se prea potrivea cu ocupația din acel moment. Trecând pe lângă mine, o cucoană zice ”Ia uite la asta, cu gene false și mănâncă porumb pe strada!” I-am iertat mica răutate fiindcă m-a măgulit ceea ce spusese despre genele mele. Nu erau false, dar erau atât de lungi, încât, atunci când le dădeam cu rimel, chiar așa păreau.

O pictură favorită. ”Vară” (1894) de Mary Cassat, una dintre puținele pictorițe impresioniste remarcabile, alături de Berthe Morisot.

4 răspunsuri la “JURNAL 10/2022 Ultimii trandafiri și un gem de prune special”

Ce tablou frumos!!
Dintre noi doua, sora mea are genele foarte lungi si curbate 😀 Si eu le aveam lungi, dar nu asa curbate. Si nepoteii mei au genele ca mamica lor – doi capriori. hihih.

Ce un este porumbul fiert ! Anul acesta am mancat si eu unul. Am mai luat de undeva dar nu a fost deloc bun (probabil de la ierbicizarile astea, nu stiu :(.

Oh… ma bucur ca s-a rezolvat problema la canalizare! Foarte neplacut. Mie mi s-a infundat o chiuveta- a reparat-o specialistul asa bine ca acum nu o pot folosi deloc :))). Noroc ca merge cea de la cada.

Ce gem bun! Anul acesta nu am apucat sa fac decat un borcanel (prune, fara zahar). dar sunt super fericita ca am reusit sa mananc prune (dupa cativa ani). Yuppy.

Cand eram mica visam sa ma fac (printre altele si) balerina. :))))) Mi-a taiat elanul de a debuta pe scena o pneumonie ad-hoc :)))).

Imbratisari cu muuuult drag! Sper sa infloreasca boboceii si sa aduca un strop de bucurie – care aduce putere:D

Apreciat de 1 persoană

Mulțumesc pentru vizită, dragă Rux! Mă bucur mult să te revăd aici. N-o să crezi, dar chiar astăzi am văzut că a înflorit unul dintre bobocii trandafirului roșu.
Sănătate și numai bine! ♥

Apreciat de 1 persoană

Exergy, nici nu știi cât de mult mă bucur. Întâi pentru că iubesc scrierile acestei autoare și apoi pentru că o apreciere venită de la tine, o persoană cu gusturi fine, are o înaltă valoare!

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.