Categorii
jurnal de femeie

JURNAL 1/2023 Iarnă, Blue Monday, un roman nostim

Vremea. Când să zic că a trecut luna ianuarie și iarna tot nu a venit, pe 26 au căzut primii fulgi de zăpadă, iar pe 28 dimineață totul era acoperit cu un strat alb de nea. E drept că subțire, dar strat, totuși. Pe 30 ianuarie soarele strălucea cu putere, iar zăpada cădea cu zgomot de pe acoperișuri în vălătuci groși. Pe 31 era din nou înnorat, noaptea ninsese și se așternuse alt strat subțire de zăpadă. Și așa am trecut în februarie, sau femarte, cum zic optimiștii.

Apropo de ianuarie. A trecut cu bine și ”cea mai tristă zi din an”, cum a fost denumită a treia zi de luni din an, Blue Monday. Când m-am trezit în dimineața respectivă, mi-am amintit ce se spune despre ziua aceea. Am tăcut chitic și am urmărit starea noastră de spirit până seara. Am fost bine dispuși și cu zâmbetul pe buze toată ziua, chiar dacă avem și noi problemele noastre, ca fiecare. Nici înainte nu credeam pe deplin în sondaje și cercetări de felul acesta, dar acum, nici atât.

Ce muzică ascult. Acum, când scriu, ascult ”Păstrăvul”, de Franz Schubert, apoi voi asculta ”Carnavalul animalelor” de Camille Saint-Saens. Muzică clasică veselă, deci.

Știri din casă și din bucătărie. În casă e cald și bine. Pisicile domnesc pe două perne, așezate fiecare în fața câte unui calorifer, în living. Inițial numai motanul avusese una, fiindcă pisica domnea peste canapea și peste un fotoliu. Hoața, când l-a văzut pe el că pleacă de pe pernă, i-a luat repede locul!

În bucătărie domnește aroma supei de usturoi, aromă de busuioc, nu de usturoi, cum s-ar putea crede.

Din lecturile mele. Am terminat de recitit ”Fulger în plină vară”, un roman comic excelent pentru îmbunătățirea stării de spirit. În această adevărată comedie a încurcăturilor, îndrăgostiții se confruntă cu rigiditatea neamurilor și indiscreția spionilor, păgubașii cu hoții, adevărați sau nu, concepțiile rigide ale bătrânilor (doar unii) cu liberalismul tinerilor. La sfârșit, toată lumea e mulțumită, cu mici excepții.

Noutăți medicale. În sfârșit, după mai bine de un an, am început să merg pe stradă fără baston. Mi-am cam pierdut simțul echilibrului și obosesc foarte repede, dar faptul că merg ”singură” mă bucură atât de mult încât prind repede puteri. Ai mei îmi propuseseră ca termen al înțărcării de baston Paștele, deci jumătatea lui aprilie. Eu am devansat termenul și, pe 1 februarie, am plecat de acasă fără obiectul anterior pomenit.

Picătura de frumos este astăzi tabloul ”Natură moartă cu oglindă” de Fernando Botero. Artistul s-a născut în 1932 la Medellin, Columbia, America de Sud. Pus alături de Astor Piazzola în muzică și Gabriel Garcia Márquez în literatură, pictorul și sculptorul Fernando Botero este socotit a reprezenta în cel mai înalt grad cultura latino-americană modernă.

8 răspunsuri la “JURNAL 1/2023 Iarnă, Blue Monday, un roman nostim”

Imi pare nespus de bine ceea ce am citit!
Cat priveste tristetea despre zile sau luni, mi se par complet bizare.
Mereu se inventeaza dubiosenii.
Nu stiam cartea, dar daca a fost amuzanta e bine. Si nici pe pictor nu il stiu,
iar pictura parca este un fel de studiu.
Doar bine la tine, draga Zina! Zile frumoase!😘❤️

Apreciat de 1 persoană

Azi noapte a nins si la noi – de fapt nu am vazut cand ningea (credeam ca ploua iar, pentru ca se auzea pe burlanul de la centrala cate un zgomot din cand in cand)., dar am vazut rezultatul: ceva caciulite de zapada pe acoperisuri si pe masini. M-am bucurat – nu e zapada pe care o stiam, dar e macar un strop de alb.

Cand este ”cea mai trista zi”? :))) Sigur am auzit la un moment dat despre ea, dar habar nu am cand – poate il intreb mai tarziu pe google. Poate.

Tocmai l-am chemat pe Kouki langa mine (statea pe cealalta canapea.. si a venit „imediat” – dupa ce s-a plimbat prin toata casa! Si s-a mai asezat si in partea cealalta. :)))) Nu unde il chemasem.

Ce atmosfera frumoasa!! 🙂 Suna asa de bine supa de usturoi (mie tot ce are usturoi imi suna bine.. hahaha). Cartea pare foarte interesanta – si ma bucur ca este amuzanta (cand am vazut coperta m-a dus automat cu gandul la Ferma animalelor, care numai vesela nu e – si acum ma mai bantuie amintiri din desenul animat – cartea nu am citit-o inca, doar 1984).

Pictura aleasa este foarte frumoasa. Ma tot uit ca a mai fost o portocala in cadru (dupa felia taiata… haha ). Hmmm si tare as manca niste portocale bune…. :).

Am pastrat ce era mai bun, pentru final!!! FELICITARI!!! Ma bucur tare mult de vesti :)! Doamne Ajuta si multa sanatate in continuare. 🙂
Pupici cu drag!! :*

Apreciat de 1 persoană

Se spune că a treia zi de luni din ianuarie ar fi cea mai tristă zi din an și e numită Blue Monday. Cică savanții au constatat că în ziua aia oamenii sunt cel mai depresivi…
Apropo de atitudinea lui Kouki. Motănașul nostru se comportă ca un cățel dresat. Dacă îl chemi, vine imediat și, dacă te pui în mișcare, vine după tine. ☺

Sănătate și numai bine, Rux! Pupici!

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.