JURNAL 2/2023 Un motan răsfățat, romane comice și o amintire dragă

Vremea. Un februarie cu nimic diferit de lunile februarie din ultimii ani. Un pic frig, un pic cald, cel mai rău este că au lipsit precipitațiile. Tuiele se usucă una câte una, nu știm ce să mai facem.

În grădina noastră. Au început să apară primii muguri, la trandafiri și la gutuiul japonez. Magnolia ar fi trebuit și ea să înmugurească, dar…  se pare că o supără numeroșii licheni instalați pe ea. Mâine o voi curăța. Au apărut și cei câțiva ghiocei de la baza liliacului, dar mai amărâți ca în alți ani. Lipsa zăpezii nu le-a priit deloc, nici lor, nici gazonului.

Știri din casă și din bucătărie. În casă e cald și bine, dar încă nu știm cât ne va costa asta, fiindcă factura la gaze tot nu a sosit. Nu pot spune că este și ordine, fiindcă motanul a hotărât că îi place ordinea lui, așa că adună grămadă covorașul de la ușa livingului și presară peste tot hârtii pe care le roade ca un șoarece. De unde le are? Trage o anumită ușă de la bibliotecă și gherănește tot ce prinde. Noroc că ținem acolo hârtii fără importanță, pungi, plicuri etc. Mare deosebire față de pisică, o intelectuală liniștită!

În bucătărie mai domnește o dâră de aromă de la cașcavalul pane pe care l-am făcut pentru micul dejun. Îmi place în mod deosebit pentru că îl fac cu griș, nu cu pesmet, și iese crusta mai crocantă.

Ce muzică ascult. În timp ce scriu ascult Radio Magic FM, un post cu muzică pe placul meu. Mi-ar plăcea și mai mult dacă gazda matinalului ar vorbi ceva mai puțin.

Ce mai meșteresc. Urmând sfatul medicului reumatolog, pe lângă faptul că scriu zilnic, de mână, câte o pagină, am început iar să tricotez, de fapt să croșetez. Vreau să-mi fac un pled, să-l pun pe mine când stau pe canapea la televizor. Articulațiile mâinilor mele sunt afectate de artrită. Deocamdată se vede numai la radiografii și la ecografii, dar doctorița m-a avertizat că, dacă nu fac aceste exerciții regulat, risc să mi-o ia razna degetele și palmele. Noroc că îmi face plăcere și să scriu (am scris de mână aproape toată viața) și să tricotez.

Din lecturile mele. Dacă tot am recitit ”Fulger în plină vară”, am continuat să recitesc alte două romane comice ale lui Wodehouse, având multe dintre personajele deja cunoscute. Unul cu acțiunea anterioară acțiunii acestui roman, ”Greșeala lordului Emsworth”, celălalt cu întâmplări ce le continuă pe cele din roman, ”Nori negri deasupra castelului Blandings”.

Trebuie să mai spun o dată cât de mult mă relaxează scrisul lui Wodehouse și ce amuzante sunt romanele sale. Simt nevoia unor astfel de lecturi, care să compenseze stresul zilnic provocat de lupta pentru recăpătarea unei stări fizice mulțumitoare.

Mă gândesc… O vorbă din popor spune ”Să nu dea Dumnezeu omului cât poate să ducă”. Cred că pe noi ne încearcă tot mai mult. Pe mine cu bolile care m-au năpădit, pe soțul meu cu bolile lui, cu ale mele, și cu greul gospodăriei care a trecut cu totul pe umerii lui. Eu sper în continuare ca lucrurile să se mai schimbe și să ajung să pot să fac în casă mai multe decât să ud florile și să prepar câte un mic dejun din când în când.

Un film memorabil. ”All I need is you”, tradus la noi ”Te iubesc oricum”, o coproducție europeană, comedie romantică în care Pierce Brosnan (Philip) o are ca parteneră pe Trine Dyrholm (Ida).

Ida este o cvadragenară daneză care, tocmai când termină tratamentul de chemoterapie cerut de un cancer la sân şi se pregăteşte pentru nunta din Italia a fiicei ei, descoperă că soţul ei are o aventură cu mult mai tânăra lui contabilă. Începe o săptămână nebună, petrecută în sudul însorit al Italiei, la vila înconjurată de o livadă de lămâi, proprietatea lui Philip, tatăl viitorului mire. Întâlnirea dintre Philip și Ida, precum și alte întâmplări neașteptate, vor duce la înfiriparea unei idile între cei doi. Ida are de ales între fidelitatea pentru necredinciosul ei soț și dragostea nou apărută. Ce va alege?… Nu spun. Filmul merită să fie văzut, atât pentru dialogurile spumoase și întorsăturile de situație, cât și pentru peisajele minunate.

Un obiect preferat. Mi-e tare dragă o casetă din lemn, amintire de la elevii mei. Are capacul sculptat în partea de sus și în cea de jos cu motive florale. Partea de mijloc are intarsii din alamă: la mijloc un elefant cu trompa în sus, să poarte noroc; în părțile laterale, câte o floare stilizată. Am primit cutia la spital, de la elevii de clasa a VIII-a cărora le eram dirigintă. În cutia căptușită cu catifea roșie se afla o scrisoare, scrisă de una dintre fete și semnată de toți copiii din clasă. Oricine își poate închipui cât m-a emoționat acea scrisoare. Țin caseta pe o comodă, aproape de intrarea în cameră, așa că o văd de fiecare dată când intru sau când ies. Scrisoarea este la păstrare, laolaltă cu multe alte amintiri de la elevii mei.