JURNAL 5 / 2023 Trandafiri superbi, spanac cu ochiuri și o diplomă de merit

Vremea. A trecut și luna mai, cu zile ploioase alternate cu zile calde și însorite. Deci, ”plouă-n mai, ai mălai”. Dacă ai plantat porumb, firește!

În grădina noastră nu avem porumb, dar avem trandafiri. Efortul lui Ionuț de a-i săpa și al meu de a presăra cenușă de lemn peste săpături, a fost răsplătit din plin. Niciodată trandafirii noștri nu au înflorit atât de frumos și de bogat. Cel oranj, cel mov și cel alb s-au întrecut să facă mănunchiuri de flori în vârful fiecărei tije, nu câte o singură floare ca până acum. Cel roz, cel roșu și cel alb cu margini roșii s-au înălțat ca niște adevărați pomișori. Primii doi sunt plini de flori, fiecare în vârful câte unei tulpini. Ultimul este ciudat de întârziat, are doar niște muguri miniaturali. Acum câteva zile am scos afară, în sfârșit, cei doi lămâi. Sunt plini de fructe din mai multe generații, mă aștept acum să apară iar flori, iar fructele să crească și să se coacă.

Știri din casă și din bucătărie. În casă se mențin ordinea și curățenia, dar iată că nu am reușit nici acum să spălăm perdelele și draperiile, datorie de la curățenia de Paște. Lipsei mele de puteri i s-a adaugat marea supărare a menajerei, al cărei băiat mai mare (36 de ani) a fost diagnosticat cu cancer de colon. Băiatul are și el un băiat (8 ani) și biata femeie aleargă de la casele pe unde muncește la casa băiatului, apoi la ea acasă unde o așteaptă bărbatul și toate treburile casnice. A slăbit și e palidă și cu gândurile duse mereu…

Unul dintre ultimele preparate din bucătărie a fost un delicios piure de spanac cu ouă ochiuri, Laptele, untul, feliuțele de usturoi și zeama de lămâie au dat un gust minunat piureului care s-a topit ca prin farmec.

Din lecturile mele. Cu cititul am stat slab de tot. Mi-am cruțat vederea, căci pe 5 aprilie și 25 mai am făcut operații de cataractă, întâi la ochiul drept, apoi la ochiul stâng. Mi s-au implantat cristaline multifocale torice, astfel că acum văd foarte bine, fără ochelari de citit și fără ochelari de distanță. Singurii ochelari pe care îi mai port sunt cei de soare, de care am mare nevoie, fiindcă ochii mei erau sensibili la lumina soarelui cu mult înainte de operații, dar acum sunt și mai mult.

Ce mai meșteresc. De când am început să văd bine fără ochelari, am reluat lucrul la pledul de mohair pentru pus seara pe picioare în serile mai reci, când stau în grădină sau la televizor. Lucrez câte puțin, dar zilnic, considerând croșetatul ca un exercițiu de kinetoterapie pentru mâinile mele. Doctorița reumatoloagă este încântată cât de ascultătoare sunt, neștiind că mie mi-a plăcut de mică să croșetez și să tricotez. Încă nu am avansat destul ca să îl fac cunoscut printr-o fotografie, dar … urmează.

Din adâncul sufletului. Nu există cuvânt de recunoștință și de mulțumire care să exprime ce simt eu pentru soțul meu. Și-a neglijat sănătatea lui (și are probleme serioase, am mai scris despre asta) ca să se ocupe numai de a mea. Și asta nu de ieri, de alaltăieri, ci de mulți, mulți ani.

Nu mai știu de ce, dar nu am consemnat în jurnal la vremea potrivită un eveniment major din viața noastră de cuplu. Pe 12 august 2022 am împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă. Nu am făcut o nuntă de aur propriu-zisă, fiindcă nu erau întrunite niște condiții, în primul rând de sănătate. Ne-am mulțumit cu un prânz la un local preferat, noi și Ionuț.

Am avut, însă plăcuta surpriză de a fi invitați, în luna octombrie, la primăria sectorului 1, la o festivitate organizată pentru cele câteva cupluri din sector care împliniseră în acel an 50 de ani de la căsătorie. Lăsând la o parte tot ce se spune despre domnia-sa, doamna primar a fost deosebit de amabilă, adresând câteva cuvinte drăguțe fiecărui cuplu în parte, interesându-se de problemele de sănătate, de problemele locative sau de alt fel. S-au făcut apoi multe fotografii și, la sfârșit, s-au înmânat atenții pentru fiecare cuplu: un coșuleț cu flori, o diplomă frumoasă, un tort, o sticlă cu șampanie și … 1500 de lei.