Mai sunt două-trei zile și s-a dus și septembrie…
O lună a paradoxurilor majore: nevaccinații i-au îmbolnăvit pe vaccinați (?!); concertele cu mii și zeci de mii de spectatori au fost permise, dar la proteste au voie numai sub 100 de persoane; penalul bâlbâit (ascultați-l când răspunde la întrebări, nu când citește de pe hârtii sau prompter), ajutat de cel mut, s-a așezat în fruntea bucatelor.
S-a dus vara. Azi când scriu, e o zi de toamnă superbă, una din categoria celor numite zile de vară indiană. Vântul mișcă ușor ramurile stejarilor pe care îi văd pe fereastra biroului. Trandafirii încă mai au boboci, frunzele copacilor încă sunt la locul lor. Ieri după prânz, am stat mult în leagănul din grădină și cred că aș fi și adormit acolo, dacă nu ar fi bântuit câțiva țânțari.
Deși nu am incheiat nici pe departe amintirile de pe blogul ”Din largul vieții”, am început să rescriu primele capitole. Mă bate gândul că nu ar ieși o carte prea rea.
Am terminat de citit ”Jurnal din anul ciumei” de Daniel Defoe. Deși ciuma care a decimat populația Londrei a bântuit în anul 1665, similitudinile dintre acea epidemie și ”pandemia” de Covid-19 de acum (2019-2021 și încă nu e gata) sunt numeroase și uimitoare.
Nu toți oamenii au respectat masurile de prevenire (distanța sanitară, izolarea bolnavilor de cei sănătoși), dar nici oficialitățile nu s-au preocupat la timp de găsirea unor mijloace eficiente de prevenire și tratament. Preocuparea de bază a fost depistarea bolnavilor și morților și îngroparea lor la grămadă. Mulți preoți și alți oficiali răspândeau teroarea și făceau preziceri cumplite care înspăimântau populația. Pe de altă parte, demne de remarcat sunt faptul că majoritatea bogătașilor au făcut mari donații pentru ajutorarea sărmanilor, bolnavilor și familiilor lor. Nu numai atât, dar repartizarea acestor bani s-a făcut cinstit de către primăria orașului în văzul și cu știrea întregii populații. Și asta se întâmpla acum 350 de ani…
Abia după ce molima s-a dezlănțuit cu mare amploare, Lordul Primar și Consiliul Orășenesc al orașului Londra au dat o ordonanță cu privire la înlăturarea molimei. Iată câteva spicuiri prescurtate din acest document.
”În fiecare parohie vor fi numite ca examinatori una, două sau mai multe persoane cu merite și bun renume. Acestea se vor informa permanent în care case sunt bolnavi de ciumă și vor chema poliția să închidă casa (cu toți locuitorii, sănătoși sau bolnavi, în ea).
La fiecare casa închisă se vor instala doi paznici, unul de zi și unul de noapte, care nu vor permite nimănui să intre sau să iasă. Ei vor face cumpărăturile pentru cei dinăuntru, iar când vor pleca în acest scop vor încuia toate ușile casei. Paznicii vor fi supravegheați de poliție să-și facă datoria.
Locatarii sănătoși ai caselor închise nu vor putea ieși până când nu vor fi examinați și nu vor primi un certificat de sănătate.
Se vor angaja felceri și infirmiere care vor îngriji numai bolnavii de ciumă la ei acasă (!).
Se vor angaja ”căutătoare”, dintre femeile cinstite și de cel mai bun renume, care, îndrumate de medici, vor căuta să afle dacă morții au murit de ciumă sau de alte boli (!).
Străzile trebuie să fie permanent curate, gunoierii vor ridica zilnic gunoiul. Nu se vor vinde pește stricat, carne neproaspătă, făină mucegăită sau fructe putrede.
Se interzic întrunirile, spectacolele și petrecerile. Localurile (cârciumi, berării, cafenele etc.) se vor închide la ora nouă seara.”
Curățenie pe străzi?! Gunoi ridicat zilnic?! Îngrijire acasă?! Aflarea cauzei reale a morții?! Suntem deci cu sute de ani în urma lor…
Cartea a apărut la Editura ART, în anul 2020. Coperta poate stârni dezgust, dar are o motivație. Șobolanii sunt purtătorii bacteriei care provoacă boala, iar puricii transmit bacteria de la șobolani la om.
Și iată, pentru a mai înviora atmosfera sumbră creată de cele de mai sus, fotografia unei picturi favorite, ”Apus la Vevey, Elveția”, din 1874 de Gustave Courbet, pictor realist francez din secolul XIX.
Mica recenzie din această filă de jurnal participă la ”Citate favorite” de la Suzana.
