Categorii
animale

BROSCUȚE: ANIMALE, MODELE, EROI ȘI… BIJUTERII

Animale.

broasca
Sursa foto

Raritate în lumea vie, neamul broaştelor îşi duce existenţa obligatoriu în două medii de viață – în apă şi pe pământ. Nu poate trăi numai în apă, fiindcă respiră prin plămâni. Nu poate trăi nici numai pe uscat, fiindcă își completează respirația pulmonară, insuficientă, cu cea prin piele, neprotejată de uscăciune.

un-brotacel-cat-unghia
Un brotăcel cât unghia
Sursa foto
Cred că aţi văzut măcar o dată, stând pe lângă o apă ce bălteşte, cum ceata de broaşte ce dormea aparent la mal, sare deodată în apă de parcă ar fi năvălit turcii ! Explicaţia e simplă: pe pământ li se usucă pielea golaşă și nu mai poate îndeplini funcţia de respiraţia. E mişcarea inversă faţă de cea pe care o facem noi când ne scufundăm în apă. Simţim că ne sufocăm şi năvălim la suprafaţa apei.
Animale nu prea agreate de oameni, din cauza aspectului oarecum neplăcut (ce ascunde totuşi fiinţe inofensive şi lipsite de apărare), sunt totuşi de folos măcar pentru funcţiile lor „eco”. Existenţa lor într-un loc indică un mediu (încă) nepoluat, iar brotăceii anunţă schimbarea vremii. Nu numai atât, dar de curând s-a descoperit că proteinele din secreţiile produse de pielea brotăceilor ar putea fi utilizate la tratarea unor boli ca diabetul şi cancerul sau la prevenirea accidentelor vasculare cerebrate, temutele AVC. Sigur, nu vorbim de locul pe care îl au în gastronomie (yuk!), nici de faptul că unele populaţii folosesc veninul unor broaşte pentru a spori eficienţa armelor lor primitive.
brotacel
Brotăcel, nevinovat meteorolog natural
broasca-capsuna
Broasca-căpșună, cea mai veninoasă dintre broaște
broasca-veninoasa-din-america-centrala
Broască veninoasă din America Centrală
Sursa foto 23
Creatorii de literatură au fost totuşi atraşi şi de aceste animale. Este binecunoscută „Batrahomiomahia” (Bătălia broaştelor cu şoarecii”), poem eroi-comic de prin secolele VI-IV î.Hr. atribuit lui Homer.
O altă creaţie celebră este o comedie,  „Broaştele”, din anul 405 î.Hr., scrisă de Aristofan, „părintele comediei”.
Ne amintim, desigur, și de basmul ”Prințul broscoi” al fraților Grimm.
Şi în pictură şi-au găsit loc broaştele. Aici,  măcar prin nume. La Grenouillere, care indică balta plină de broaste. Autor: Claude Monet.
la-grenouillere-de-claude-monet
Sursa foto
Bijuteriile nu au ele viaţă, dar cum ne-ar fi viaţa fără ele, nouă, femeilor ?! Închei cu nişte broscuțe – bijuterii, ale căror reflexii sunt cu mult mai atrăgătoare decât luciul pielii broscuțelor vii. ☺
broscuta-inel-cu-rubine
Broscuță – Inel cu rubine
broscuta-inel-cu-diamante-rubine-opal
Inel cu diamante, rubine, opal
broscuta-inel-cu-smaralde-si-rubine
Inel cu smarald și rubine
broscuta-brosa-cu-smaralde
Broșă cu smaralde
broscuta-brosa-cu-diamante-si-rubine
Broșă cu diamante și rubine
broscuta-brosa-cu-diamante-si-smaralde
Broșă cu diamante și smaralde

 

20 de răspunsuri la “BROSCUȚE: ANIMALE, MODELE, EROI ȘI… BIJUTERII”

E minunat articolul! 🙂 Nu as zice ca-mi plac broastele, in mod deosebit, dar nu le detest – sunt chiar dragalase! Intr-o comuna de pe langa Giurgiu am vazut (candva) o multime, la un moment dat. 🙂 M-am jucat cu serpisori, salamandra, brotacei si broscute – nu mi-e sila de aceste fiinte. Oh! Am mancat si picioruse de broasca, in tinerete – am fost curioasa – dar de atunci sa nu aud (nici nu stiusem ca baietii au plecat la vanatoare de broscute. 😦 N-as putea zice ca au gust de pui, dar ceva de genu'…
Dupa bijuterii, de toate felurile, sunt… dependenta. 🙂

La multi ani, iti doresc cu drag! Sa fii sanatoasa si sanatosi sa fie toti cei care dragi iti sunt! Mult-mult bine iti doresc! Si un weekend minunat! 🙂

Apreciază

Ce articol fain! Ne-ați prezentat ca la școală neamul brotăcesc, cu toate caracteristicile unice ale acestor vietăți, dar și impactul lor în lumea artei, a culturii. Chiar și aceste viețuitoare aparent neînsemnate, au un rol tare important în „spectacolul lumii”, unde nimic nu este la întâmplare și fără rost.
Sărut mâna, doamna Zina! O duminică frumoasă! 🙂

Apreciază

Inca o data,”La multi si fericiti ani”!
Toate bijuteriile sunt frumoase si scumpe;imi place inelul cu diamante si smaralde,e vesel,dar si brotacelul cat unghia !
Natura iti ofera multe oferte,inspiratie si talent sa ai si ,gata opera ! Zile frumoase,draga Zina !

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.