Vremea. A trecut și ultima lună din 2022… Vremea m-a făcut să cred că suntem în primăvară sau pe alte meleaguri. În zilele în care, altădată, copiii de dădeau cu săniuța, au fost acum și 16 grade Celsius. În loc de zăpadă avem praf din belșug, fiindcă nici de plouat n-a plouat.
În grădina noastră. Tuiele palide tânjesc de multă vreme după un strop de apă. E plăcut când e soare, dar ploaia și ninsoarea își au rostul lor.
Ce muzică ascult. Acum, când scriu, ascult relaxanta muzică a naturii, mai exact ciripitul păsărelelor dintr-o pădure, o înregistrare chillout de pe YouTube. Aștept cu nerăbdare să pot auzi ciripitul păsărelelor în grădină.
Sărbători. Dar să trec la evenimentele lunii decembrie. Au fost multe. E o lună plină de sărbători, unele pentru toată lumea, altele numai pentru familia noastră. Luna începe cu ziua mea de naștere, sărbătorită la localul meu favorit, Trattoria – Domeniile Săftica. A urmat Moș Nicolae, darnic cu cei cuminți, și noi am fost cuminți cu toții. A venit apoi ziua lui Ionuț, urmată de Crăciun.
Anul acesta Ionuț ne-a făcut o surpriză și ne-a invitat la brunch-ul de Crăciun la Hotel Marriott. A fost o schimbare, obișnuiți cum eram să sărbătorim Crăciunul acasă. Și a fost foarte plăcut. Masa organizată tip bufet suedez, ne-a oferit o multitudine de preparate, de la tradiționalele sarmale (și jumări, cârnați, tobă etc.) la sofisticatele preparate din creveți, pește, curcan, vită Kobe (din nou etc. etc.), apoi la prăjituri, torturi, fructe, toate cu udătura cuvenită. Muzica ambientală a fost întreruptă de colinde și, către sfârșit, puțină muzică de dans încheiată cu o tradițională horă. Ne-am simțit excelent și ne-am propus să mai trecem pe acolo în viitor.
Revelionul l-am petrecut acasă și bine am făcut. Petardele și artificiile au fost mai multe și mai tari decât în alți ani și am petrecut vreo oră liniștind pisicile, mai ales motanul care era disperat și umbla miorlăind de colo-colo. Cățeaua s-a ascuns în cotețul din padoc, sărăcuța.
Din lecturile mele. Agitația acestei luni s-a regăsit și în lecturile mele. Am făcut ceea ce nu am mai făcut de ani de zile: am început să citesc trei cărți deodată! Un roman amuzant, ”Fulger în plină vară” de P. G. Wodehouse, un altul romantic, ”Căutătorii de scoici” de Rosamunde Pilcher, – pe acestea două de fapt le recitesc – și o carte cu caracter istoric, ”365 de zile care au marcat istoria omenirii” de W. B. Marsh și B. R. Carrick. Bineînțeles că nu am terminat-o pe niciuna și voi scrie despre ele pe măsură ce le voi termina.
Impresii despre un spectacol. Televiziunile ne-au prezentat de Anul Nou diverse spectacole. Antena – neschimbatul circ al măștilor, România TV – muzică cu un anumit specific, tot neschimbată. Cel mai reușit mi s-a părut cel de la PROTV, în care stele ale muzicii românești (Andra, Smiley, Theo Rose, Crbl și alții) au cântat și au dansat antrenându-i și pe ceilalți participanți – vedete ale televiziunii, iar stele actuale ale teatrului au interpretat cu har scheciuri sau monologuri. Totul la un înalt nivel, cu un profesionalism desăvârșit.
Îmi amintesc cu plăcere. Dacă am scris despre sărbători, mi-am amintit că, într-un ajun de Crăciun, am pornit cu mașina către Huși. Era o iarnă adevărată, cu ger și multă zăpadă. În toiul nopții am ajuns aproape de Huși. Șoseaua era mai înaltă, iar printre copacii albi de promoroacă se zăreau sclipind numai luminile orașului, tupilat undeva, într-o depresiune sau o vale. Părea că s-a coborât acolo catifeaua noptatică a cerului, împodobită cu mii de briliante. O imagine de neuitat, o am și acum înaintea ochilor, deși au trecut atâția ani de atunci.
O pictură favorită. ”Păduri iarna” (1879-1880) de Ion Andreescu. Un peisaj de iarnă al cărui centru de interes nu este pădurea, cum s-ar putea crede după titlu, ci două colibe înfundate în adâncul pădurii și acoperite cu zăpadă. Nu se vede niciun fir de fum și te întrebi cum or fi trăit oamenii care locuiau acolo. Dacă locuia cineva, că nu se văd urme pe zăpadă.
JURNALUL ZINEI 