Jurnal 5/2024 Evenimente plăcute și o veste bună

O lună mai adevărată, în care zilele călduroase (chiar 30 grade C) au alternat cu zilele reci și ploioase. Astfel că, în grădină gazonul a crescut ca la carte, trandafirii, garofițele și crăițele au înflorit superb, mesteacănul pletos și alunul creț, plantați în primăvara aceasta, s-au dezvoltat frumos.

Pentru noi, luna mai a început cu un concert mult dorit, concertul trupei Smokie, la Sala Palatului. Nu mai sunt ei la prima tinerețe, dar nici noi! Sala a fost plină ochi, mai ales cu oameni din generația noastră, dar și mai tineri și foarte tineri. Impresionant a fost că am cântat cu toții, că tinerii știau cuvintele cântecelor ca și vârstnicii, că toată lumea s-a ridicat și a dansat și a aprins luminițele telefoanelor. Ce s-a cântat? I’ll meet you at midnight, Carole, Mexican girl și multe altele, iar la final, desigur, Alice. Și ce m-a impresionat pe mine în mod special, a fost că am văzut cum anii au zburat de pe umerii vârstnicilor, cum și-au regăsit deodată anii tinereții și au cântat  și au dansat sprinteni, chiar dacă vocea era mai stinsă iar mâinile sau spatele se opuneau!

După trei zile, Paștele. Ionuț a trebuit să plece cu serviciul în țară și am contramandat masa la Marriott. Am stat acasă și am luat masa în doi, ca doi porumbei. Trebuie să menționez că anul acesta am făcut nu numai friptură de miel, ci și ciorbă de miel. Au reușit perfect, am spălat rușinea fripturii nepătrunse de anul trecut, astfel încât s-a mâncat cu viteza luminii.

În sâmbăta următoare am avut marea bucurie de a o revedea pe prietena mea, Mimi, împreună cu fiul, nora și nepotul ei. Reveniți dintr-o croazieră pe Marea Mediterană, trebuia să facă un popas de o noapte în București, fiind un interval de o zi între avionul cu care au sosit și cel pe care urma să îl ia spre casă. Am făcut bunătăți, am stat la masă, am vorbit până noaptea și ne-am bucurat mult de această revedere. Pe Mimi o văzusem astă-toamnă, când am fost cu Ionuț la ea. Pe fiul ei, însă, nu-l mai văzusem de niște ani buni. Pe atunci fata lui termina clasa a VIII-a, iar acum termină facultatea. Băiatul lui era printr-a V-a, acum e și el student. Cum mai trece timpul…

Luna aceasta a fost plină de evenimente plăcute. Nu au trecut nici două săptămâni de la revederea cu Mimi și familia ei și am avut altă reuniune de familie. Unchiul lui Andrei a împlinit 87 de ani și unul dintre fiii lui i-a organizat o petrecere la restaurant. I-am revăzut cu mare drag și pe unchiul și mătușa, și pe fiica și cei doi fii ai acestora, și pe copiii celor din urmă.

Printre evenimente și treburi casnice, am terminat de citit romanul ”Bărbatul care voia să fie iubit și motanul care s-a îndrăgostit de el” și l-am prezentat în blogul meu cu povestiri și recenzii.

În sfârșit, în ultima zi a lunii mai m-am prezentat la medicul reumatolog cu ultimele analize. A examinat analizele, sunt bune, cu excepția parșivelor de eozinofile, crescute din cauza cruntei alergii la polenul de tei. Mi-a făcut și ecografii la mâini și m-a declarat în remisie. Asta nu înseamnă că m-a scutit sau a redus din medicamente! A fost așa, o încurajare să iau în continuare! Am întrebat și eu, ca omul, cât timp mai fac injecțiile alea, că le fac de doi ani. Răspunsul m-a amuțit: toată viața!

Să închei cu ceva mai vesel: Calliope s-a reprofilat, stă pe gard și se uită urât la cine vrea să taie din trandafiri!