Categorii
Cehia - Praga

HOTELUL ROYAL PLAZA DIN PRAGA

Cehia – Praga
Impresii de călătorie

praga-hotel-royal-plaza-in-mijloc
Praga. Hotel Royal Plaza (în mijloc)
Am pornit din nou la drum, de data asta să facem turism în Praga, capitala Republicii Cehe, la vreo 1100 km distanță în zbor direct București – Praga. Am calatorit cu avioane Airbus ale companiei Czech Airlines, noi și confortabile. Biletele le-am rezervat online, prin vola.ro. Zborurile, și la ducere si la revenire, au decurs bine. Singurul punct slab a fost gustarea, de-a dreptul meschină, un pachețel cu biscuiți de mărimea unei jumătăți de palmă (pachețelul, nu biscuitul !). Firește, și cafea, ceai, apa, sucuri, bere, la alegere. La un cost de 500 de euro pentru două persoane, dus și întors, și un zbor de aproape două ore, mi s-a părut puțin, mai ales în comparație cu alte linii, de exemplu Tarom.

Ajunși la aeroportul Ružyne(pronunță ”rujine”), ne-am dus glonț la biroul companiei AAA Radiotaxi Praga, în terminalul 1. Am solicitat un taxi, am fost informați de cost, în jur de 700 CZK (coroane cehe), adică, la 1 euro = 20 CZK, vreo 35 de euro. Numai la taxiuri era acest curs, în rest, 1 euro = 25 CZK. Am acceptat, a fost chemat prin radio șoferul, care a sosit în două minute, ne-a luat bagajele grele și ne-a condus la taxi. La revenire, comandând telefonic un taxi de la aceeași firmă, am avut o reducere de vreo 200 CZK.
praga-muzeul-national
Muzeul Național, în spatele căruia se află hotelul
Am străbătut orașul de la nord-vest la sud-est, până la hotelul la care am rezervat camera online, prin booking. com și a costat, camera dubla, cu mic dejun, 6 nopți, cam 380 de euro. Hotelul Royal Plaza *** este situat imediat lângă demarcația orașului vechi (adică centrul turistic al orașului, pe strada Řimska nr. 4 (pronunță ”rjimsca”). Se află chiar în capătul Pieței Venceslas – un fel de Champs Elysées ori Maria Hilfe sau Rambla al Pragăi – , imediat în spatele Muzeului Național. Prima surpriză plăcută: deși am ajuns în pragul dimineții, (am decolat pe la 5 dimineața/ora noastră, am aterizat pe la 6/ora lor și am ajuns la hotel pe la 7 și ceva), am primit imediat camera, fără să ne ceară nimeni să înceapă ziua hotelieră la ora 14. Hotelul Royal Plaza are cinci etaje: parterul, unde se află recepția, cu oameni deosebit de binevoitori, toți vorbind limba engleză, apoi trei etaje cu camere și la al patrulea sala pentru breakfast. Ei le numerotează altfel, dar nu vreau să vă zăpăcesc, cine o să meargă acolo o să înțeleagă.
praga-royal-plaza-scara-interioara
Scara interioară
praga-royal-plaza-patul-de-o-persoana
Patul de o persoană
praga-royal-plaza-biroul-cu-tv-internet-frigider
Biroul cu TV, internet și frigider
praga-royal-plaza-fereastra-cu-turturele
La fereastra cu turturele

Camera se afla la etajul 3, cu ferestre spre o curte interioară cu pomi ale căror ramuri ajungeau din plin la ferestre. A fost cameră de trei persoane, deși am fost numai doi, dar a fost minunat, fiindcă meciomanul meu a stat seara în patul de o persoană și s-a uitat la tv (pe canalul de sport cehii au dat fotbal, campionatul european de volei, C.E. de baschet si alte competitii europene si nationale). Eu m-am lăfăit în patul dublu, așezat astfel încât nu m-a deranjat deloc lumina televizorului sau a veiozei de lângă el. Paturile erau moi, pilotele si pernele de puf, lenjeria de Damasc – am recunoscut în Praga acel confort vienez despre care credeam că este inegalabil. 

Am avut aici liniște, căldură și apă caldă de 5 stele, permanent. A fost frig în Praga, dimineață au fost și 7°C, iar la prânz au fost zile cu doar 12°C, cel mai mult au fost 14°. Era o adevărată desfătare să intri în camera strălucind de curățenie, ca tot hotelul dealtfel, și bine încălzită, dar și bine aerisită. În ceea ce privește liniștea, singurul lucru pe care l-am auzit cât am stat acolo, o săptămână, a fost cheia învârtită în broască de vecini, o dată pe zi, seara (dimineața cred că ieșeam înaintea lor). Camerele erau situate două câte două pe câte un vestibul comun, închis cu o ușă ce dădea în holul ce ducea spre lift, astfel că nu se auzea absolut nimic dinspre acest hol. Liftul a mers fără nici o problemă, tot timpul.
praga-royal-plaza-micul-dejun-1
Micul dejun (1)
praga-royal-plaza-micul-dejun-2
Micul dejun (2)

Micul dejun de la hotelul Royal Plaza din Praga a fost pe măsura camerei. În fiecare dimineață trei feluri calde: bacon prăjit, crenvurști fierți și ouă fierte sau omletă. Alături: șuncă de Praga, salam, cașcaval obișnuit și cașcaval afumat, iaurt, cereale, unt, miere, Finetti, pastă de brânză la cutie pentru întins pe pâine, pâine albă, pâine neagră, cornuri cu susan, legume (roșii, ardei, castraveți), fructe (struguri, mere, banane), prăjituri ca de casă (chec cu nuci, tarte cu fructe), torturi cu ciocolată, cu fructe de pădure și mascarpone, mmmmm !. Băuturi: apă plată, lapte, ceai, cafele de toate felurile, suc de portocale. Cred că nu am spus tot, dar și așa e destul, nu ?!

Cu mulțumiri și felicitări pentru cei care conduc și muncesc în hotelul Royal Plaza, închei aici acest prim articol din seria Impresii de călătorie din Praga. Urmează cele dedicate atracțiilor turistice.
Urmarea aici

18 răspunsuri la “HOTELUL ROYAL PLAZA DIN PRAGA”

Frumoasa prezentare! Tot citind – aici, la Carmen si la Vulpita Calatoare (in general) – despre calatorii mai ca-mi vine sa-mi iau iar „picioarele la spinare”. 🙂
Calatorind sau ba, n-am talentul vostru de a descrie… si nici talentul de a fotografia… Plus ca acum mi-e si cam lene… 🙂
Zile fericite iti doresc!

Apreciază

Incep sa-mi reconsider optiunile; pana acum declaram ca nu as refuza sa locuiesc la batranete in Germania in partea spre Olanda. In Olanda am o fiica, insa olandezii sunt cam sovini…
Ar trebui sa iau in calcul si Cehia: pare valabila; oricum, ar fi mai usor, la necaz, sa revin in Romania…

Apreciază

Când ți-o trece lenea, la drum ! Doar ai văzut motto-ul paginii cu impresii de călătorie, nu ?! ”Cel care nu-si lasa casa spre a pleca in calatorii, acela este ca broasca intr-o fantana…” ☺

Zile fericite și ție, Diana !

Apreciază

…Ai putea sa strangi toate impresiile din calatorii si sa publici un minunat jurnal,de care greu s-ar desparti cititorul !!!
Mi-a placut foarte mult descrierea si aspectul de reala civilizatie,ce se simte la fiecare pas.M-ar tenta…

Apreciază

Acasa…
Cu tot respectul pentru cei nascuti in Bucuresti, inclusiv fiicele mele, un ginere si un nepot, chiar dupa mai mult de 40 de ani de locuire nu consider acest oras altceva decat un loc bun de munca; chiar de capatuire…
Recunosc, mi-a mers bine, insa nu vreau sa exagerez; nu intind coarda…
Ii las si pe altii…

Apreciază

Frumoasă plimbare! Asemeni ție, Zina dragă, nici eu n-aș rămâne în alt loc decât acasă, chiar dacă uneori m-am gândit la Toscana, Firenze. Dar Clujul mi-e mănușă și aici îmi este familia, prietenii, colegii, oamenii care mă prețuiesc și mă respectă cu adevărat, pe care-i prețuiesc, la rându-mi! Acasa mea, cum spunea dragul de Nichita. 🙂

Apreciază

A, mie mi-ar placea sa incerc un pic de uscare din asta, sunt foarte curioasa sa vad lumea si imi place sa calatoresc! Mi-as dori sa stau macar un an-doi in alta parte sa experimentez cum se traieste si pe alte meleaguri.
Frumoasa descriere ai facut hotelului, ati fost recent la Praga, sunt cam in urma cu noutatile 🙂 Preturile pe care le-ai scris imi par foarte rezonabile, dar mai am de adunat chiar si pentru asemenea preturi bune.

Apreciază

Nu te înșela ! Ca turist ești tratat bine, că vii să spânzuri bănișorii în folosul lor. Dacă te duci să trăiești și să muncești acolo, e altceva. Se găsește careva să te-njure că le iei locurile de muncă, locurile în metrou, aerul…
Ultima oară am fost la Praga anul trecut, într-un circuit București-Budapesta-Viena-Praga și înapoi și s-ar putea să repetăm figura în curând.

Apreciază

Chiar foarte bune preturile pentru un hotel situat atat de central. Praga e pe lista noastra, dar nu cred ca o sa ajungem acolo in viitorul apropiat. Mi-a placut cum ai povestit, Zina 🙂

Apreciază

Depinde… Pentru mine Viena este cel mai frumos, dar nu se compară. Praga este un oraș mic, cu aer medieval (mă refer la partea veche a orașului). Viena a fost capitală de imperiu, ca atare este majestuoasă și impunătoare.

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.