Categorii
jurnal de femeie

JURNAL (7/2015) Miros de omletă, miros de busuioc…

O nouă pagină de jurnal, noi evenimente, gânduri și impresii: s-a schimbat vremea, am terminat de citit ”Arhipelagul Gulag”, am văzut un film excelent…

Duminică, 23 august 2015 

      După câteva zile de ploaie și frig, am ajuns să înțeleg mai bine zicala ”Ai grijă de ce îți dorești, că s-ar putea să primești”! Ploaie am vrut, ploaie avem. Frig am vrut, frig avem… Da’ nici chiar așa, azi 27°C și mâine 17 – la aceeași oră a dimineții ! În fine, să văd partea bună a lucrurilor: în grădină totul a înverzit. Partea rea este că în curând grădina se va transforma în ciupercărie, atât de plină de ciuperci este…

    Căldura din casă a devenit acum o binefacere, iar croșetatul la eternul șal, o adevărată plăcere. Unde mai pui că acum prăjitul sau coptul nu mai sunt socotite indezirabile, ca zilele trecute. Dovadă: minunata omletă cu ciuperci, adăugată la colecția mea de rețete.

omleta cu ciuperci

      Dacă tot s-a răcit vremea, am dat fuga și la Grand Cinema Băneasa. ”Transfer de viață”(titlul original Self/less)*, un thriller SF pe care l-aș așeza printre cele mai bune filme de acest gen. Având ca protagoniști doi actori ce nu sunt stele ale thrillerului, Ben Kingsley și Ryan Reynolds, filmul a demonstrat că aceștia au valențe interpretative multiple și m-a ținut cu sufletul la gură până în ultimul său minut. Un miliardar bolnav și în vârstă (Ben Kingsley) își permite luxul de a-și prelungi viața recurgând la o procedură nouă și secretă de transfer al conștiinței și personalității într-un trup mult mai tânăr decât al său (Ryan Reynolds). Când pertractează tranzacția nu i se spune, însă, mai nimic despre procedura în sine și implicațiile ei. Va afla după aceea și abia atunci se va dezlănțui acțiunea…

* Micul review participă la ”Clubul cinefililor” de pe blogul lui Carmen.

      Am terminat de citit, în sfârșit, ”Arhipelagul Gulag”. După ce am parcurs vreo 1800 de pagini, scrise cu litere mărunte și înghesuite pe o hârtie cam gri-gălbuie (mulțumiri editurii ”Cotidianul”!), consider că mi-am bătut recordul de răbdare și perseverență la lecturi. Am avut tăria să citesc până la capăt o carte care nici nu mi-a plăcut. Mulțimea de date, fapte și evenimente, puse alături de multe altele citite de mine despre perioade diferite din istoria omenirii, m-au condus către următoarele concluzii. Omenirea nu a progresat spiritual deloc din zorii istoriei sale până astăzi: dictatorii au existat, există și vor exista, după cum vor exista oameni bogați și oameni săraci, elita puterii și masa mare a oamenilor umiliți și ținuți la limita existenței, legi strâmbe și aplicate și mai strâmb, în interesul celor puternici, nu al dreptății. Vor exista întotdeauna lăcomia, dorința de putere și avere, minciuna, trădarea, lașitatea, violența, cruzimea, nedreptatea. Și atunci?… Până la urmă, parcă ar fi mai bine să nici nu știi aceste lucruri, sau măcar să nu le înțelegi, să nu înțelegi cât de neputincios ești… Vorba ceea: ”Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor va fi Împărăția Cerurilor”. Deci, măcar împărăția aia s-o avem, zic.

      Sunt recunoscătoare pentru darul de a uita. Nu de a uita de la mână pân’ la gură unde ai pus ceva sau că aveai de făcut ceva (☺), ci de a uita lucrurile rele sau neplăcute care ți se întâmplă uneori. Mă gândesc ce viață grea au aceia care nu uită și nu iartă nimic…

      Un lucru care îmi place este mirosul de busuioc. Vara cumpărăm busuioc și îl punem la uscat. După ce se usucă, umplu cu busuioc niște pernițe de pânză rară și le așez prin sertarele cu lenjerie și prin șifoniere. Restul îl folosesc, din când în când, la curățenie. Înainte de a aspira covoarele presar câte o mână de busuioc deasupra. La aspirat, covoarele se îmbibă cu parfumul busuiocului și în camere rămâne un miros minunat. Alteori folosesc lavandă uscată, tot în aceste moduri.

~~~~~~~~

14 răspunsuri la “JURNAL (7/2015) Miros de omletă, miros de busuioc…”

Sărut mâna, doamna Zina!
Frumoasă şi liniştită pagină de jurnal. Din care reiese clar liniştea de care vă bucuraţi acasă, alături de cei dragi şi de lucrurile, obiceiurile, tabieturile dvs. Aşa şi trebuie să fie „cuibul” fiecăruia.
Simpaticele ciupercile ieşite după ploaie, păcat că n-au ieşit de-alea comestibile.
Bună ideea cu busuiocul printre haine. Eu am avut câteva ghivece la fereastră şi aşa ce parfum răspândeau în camere… Acum am la bucătărie un ghiveci cu mentă înflorită. Miroase minunat! Şi mai alungă şi gângăniile care bâzâie pe la fereastră!
Vă felicit că aţi reuşit să citiţi până la capăt o carte ca Arhipelagul Gulag. Este uriaşă, iar dezvăluirile de acolo sunt cutremurătoare. Prin anii ’90 se publicau capitole din această carte, în foileton, în diferite ziare. Le citeam cu revoltă în suflet, pentru faptul că au fost posibile asemenea atrocităţi inumane. Azi… n-aş mai putea să citesc aşa ceva.
Despre uitare… de acord cu dumneavoastră. Iar relele… ducă-se pe pustii!
Mă bucur mult că v-a plăcut fluturaşul pozat de mine. Iar cel al lui Doru… parcă este din poveşti!
Să aveţi o duminică minunată! 🙂

Apreciază

Mulțumesc pentru vizita duminicală!
Cuibul liniștit se construiește în timp, împreună, înfruntând furtunile unul lângă altul… Când ajungi la o vârstă, bunurile, faima (câtă e), petrecerile, își pierd din valoare și din farmec. Rămâne cuibul. ☺ De asta e bine să-l construiești solid și din timp.

Duminică frumoasă și ție, Alex!

Apreciază

Felicitari pentru perseverenta cu care ai ”vietuit” atata timp in alta lume ! Concluziile si morala sunt perfect subliniate, dar nu cred ca n-as vrea sa stiu, sa nu inteleg, sau sa ma prefac, ca nu-mi pasa ! Si eu ma incred in ”imparatia cerurilor”, dar parca si aici, in ”cuibusorul” aranjat cu truda,sau…in vecini,as vrea sa ma bucur,nu sa inchid ochii…
Interesante ciupercute !
Cred ca o sa-ti urmez practica busuiocului,mai ales ca si mie imi place.Am pus lavantica prin dulapuri,sertare,dar n-am gasit prea multa !
Si eu i-am rasfatat astazi, cu prajitura cu prune, care s-a cam evaporat pana acum !
Saptamana placuta sa ai,draga Zina !

PS.Eu citesc ”Iubeste revolutia !”,de acelasi autor !!!

Apreciază

Da, dacă ar fi vorba de bucurii, n-aș închide nici eu ochii…
Va mai curge multă apă pe Dâmbovița până când să mai citesc ceva de Soljenițân. Deocamdată (mi-)ajunge!

Săptămână cât mai bună, Natalia!

Apreciază

Am fost si noi la film ieri, am vazut „Misiune imposibila”, foarte dinamic, ne-a placut, cu o cascadorie fara dublura, realizate de Tom Cruise chiar la inceput (nu imbatraneste deloc omul asta, mi-a placut jocul lui si in alt film de actiune si SF „Live, die, repeat”)! Am auzit ca mai stilish este Agentul de la UNCLE, l-am planificat pentru marti! Faine ciupercute, or fi comestibile ? Mama povestea ca la tara ieseau pe lunca puzderie de ciuperci comestibile, albe. astea parca ar fi altceva.
spor la sal, prinde contur!

Apreciază

Am programat și noi misiunea aia, chiar pentru săptămâna asta. Să vedem dacaă reușim.
Nu știu dacă sunt comestibile, da’ știu că sunt indezirabile pe gazonul meu! 😀
Mulțumesc pentru urare, stai să vezi când voi ajunge la contur, ce-o să fie!

Apreciază

🙂 Nu-s comestibile ciupercutele?! Ai avea la indemana pentru retetele taelminunate. Imi plac ciupercile si le mananc chiar si crude (atat de mult imi plac) si-mi place si omleta cu ciuperci. Imi place si busuiocul – cand avem si din cel verde mananc frunzulite (nu exagerez, dar tare as face-o) 🙂 La curatenie nu-l folosesc (ideea e demna de retinut), dar la salate da.
Sunt convinsa ca si fara sa fi citit „Arhipelagul…” stiai cum stau lucrurile in lume. 🙂 Totusi, parca acum sunt mai putini dictatori (la carma statelor, cel putin), acum mai multi cetateni au mai multa putere si mai mult curaj… Altfel spus: exista o speranta de liniste si pace, candva, undeva, inainte de imparatia cerurilor. 🙂 Asa ceva imi doresc. Sa vedem ce primesc. 🙂 Pana atunci, insa, voi vedea si filmul recomandat de tine. 🙂
Incetisor, ca fluturasii, imi iau zborul de aici, nu inainte de a-ti ura: Saptamana minunata sa iti fie!
Multumesc, la randul meu, pentru urare.

Apreciază

Dragă Diana, și dacă ar fi comestibile ciupercile, tot n-aș fi mulțumită că îmi împânzesc gazonul, la care muncim atât de mult.
Sigur că știam, dar încă o confirmare, atât de cruntă, mi-a fost cam prea mult. Da, ca să folosesc o cărare atât de bătută, ”speranța moare ultima” !

Săptămână minunată și ție! 🙂

Apreciază

Dacă ți-a plăcut, spune-mi și mie!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.