Articole etichetate cu: lecturi

JURNAL (3/2019) Flori, pisici, lecturi și fotografii


Englezul spune ”No news, good news”. Mi-ar fi placut sa fie valabilă și pentru mine zicala asta, dar nu e. Sunt câteva luni de când mă lupt pentru sănătatea jumătății mele, dar și pentru a mea. Nu mi-a pierit pofta de a citi, nici aceea de a publica pe blogurile mele obișnuite. În privința jurnalului, însă… Nu-mi place să mă vait, nici să mint că totul e cum nu se poate mai bine. O să continui o vreme să consemnez aici doar prin fotografii și cuvinte puține, din când în când. Continuă lectura

Categorii: jurnal de femeie | Etichete: , , , , | 18 comentarii

JURNAL (12/2016). Primule, vals-musette, un film cu zei

Luni, 21 martie 2016. S-a mai dus o săptămână, apare o nouă pagină de jurnal.

Afară e senin, nu e niciun norișor pe cer. La ora 7 dimineață, erau -1 °C, dar se anunță o maximă de 17 °C. Au mai fost asemenea momente în timpul săptămânii, dar niciodată de dimineață până seara… Am profitat totuși de ele și am început să populăm grădina cu flori, am plantat primele primule în vasul din dreptul ușii de la intrare. Sper să reziste.

Noutăți din bucătărie: am adăugat în lista de rețete a casei mere umplute cu branza de vaci, un desert deosebit de plăcut pentru toată lumea.

În casă e cald și bine, miroase a cafea prospăt măcinată. Scriu la jurnal și ascult un CD cu valsuri-musette, cumpărat de noi de la Paris, de pe cheiul Senei. Ascultați și voi muzica asta atât de plăcută, în timp ce citiți!

 Cum tot am eu o simpatie pentru ei, am văzut la cinema ”Zeii Egiptului” (Gods of Egypt) din 2016, film de aventuri fantastice, în 3D. Un film cu zei, demoni și oameni care luptă, în esență, pentru putere, dar nu are rost să povestesc. Ca în toate poveștile din lume, se găsesc în film iubire și trădare, nedreptate și justiție, lăcomie și  altruism, abisuri și culmi…Totuși, interesante aici sunt efectele speciale care te țin cu răsuflarea tăiată și sonorul care te lasă fără simțul auzului! Un film care te ține încordat două ore, cât îl vezi, iar după ce ieși pe ușa sălii de cinema îl uiți imediat! Eh! Mai vedem și de-astea!

Cum motorul rezolvării celor mai grele situații din film a fost dragostea – cea omenească, dar și cea zeiască – , iată un gând foarte potrivit despre acest sentiment:

Dragostea este, pentru oameni și zei, o măreață și minunată divinitate; din mai multe motive, dar mai ales pentru că ea este divinitatea cea mai veche. – Platon

Un lucru care îmi place: să mă țin de cuvânt. Am o mare mulțumire sufletească atunci când îndeplinesc, la timp, o promisiune pe care am făcut-o cuiva sau mie însămi.

Și o fotografie de pe Internet care mi-a plăcut mie (fiindcă se referă la cea mai mare pasiune a mea, lectura) și sper să placă tuturor, de la Gabi Augustin

drum sigur

Drum sigur

~~~~~~~~

Cu mulțumiri pentru Taniușa, care a dat startul la Jurnal de femeie!

Categorii: jurnal de femeie | Etichete: , , , , , , , , , , | 18 comentarii

JURNAL (6/2016) O supă grozavă, un film naturalist, fotografii frumoase…

Luni, 8 februarie, 2016. O săptămână în minus, o pagină de jurnal în plus.

Afară e o vreme frumoasă, așa cum a fost în ultimele câteva zile. Pare că vine primăvara, lucru încântător la prima vedere, dar vine atât de repede că nu poti să nu te gândești că după ea vine vara, cu rigorile ei…

În bucătărie, am adăugat în lista de rețete una de supă minestrone de la Olguța.  O supă grozavă, simți că te saturi numai când citești rețeta!

În casă e cald, e liniște și ordine, e momentul în care sunt numai eu, cu mine și cu gândurile mele.

♦ Mă gândesc și sunt îngrozită de cât de repede am ajuns noi pe marginea prăpastiei… Se lucrează din greu și pe tăcute pentru a aduce o mare lovitură în chiar ființa poporului român: reducerea studiului limbii române, istoriei și geografiei, precum și scoaterea limbii latine din programa de învățământ. Ce vor învăța copiii țării în schimbul lor? Păi, ceva gen ”educație interculturală”. La ce ne mai trebuie cultura noastră ?! 

♦ Sunt recunoscătoare că m-am născut într-o vreme în care culturile altora nu o înlocuiau pe a noastră, ci își aveau locul alături, prin cursurile de limbi și literaturi străine, istoria literaturii universale etc. Har Domnului, generația mea știe evenimente și personaje din istoria românilor și din lumea întreagă, știe să localizeze pe o hartă orice oraș sau formă de relief importante de pe Terra, cunoaște și iubește scrieri din literatura română și cea universală și multe, multe altele. Asta înseamnă o minte deschisă și un suflet bogat. 

Am ajuns cu lectura la ultimul volum din cele 11 ale lui Cehov, volumul de teatru. M-am pregătit sufletește pentru el așa cum m-aș fi pregătit să merg la un spectacol de teatru în premieră! Să spun că iubesc piesele lui Cehov este prea puțin, dar dacă aș spune mai mult aș ocupa prea mult spațiu aici. Poate în altă pagină de jurnal.

 Filmul săptămânii a fost pentru mine „The Revenant. Legenda lui Hugh Glass”. Nici trailerul, nici comentariile de la Globul de aur, nu m-au atras către acest film. Aflând însă că este în strânsă concurență la premiile Oscar 2016 cu The Martian (film care mi-a plăcut foarte mult), am vrut să-l văd, ca să pot face o comparație. Două filme despre supraviețuire, unul în viitor (Marțianul), celălalt în trecut – în secolul al XIX-lea.

În The Revenant, eroul principal, Hugh Glass, interpretat de Leonardo DiCaprio, face parte dintr-un grup de vânători aflați pe teritoriul indienilor. Este atacat și mutilat de o ursoaică cu pui. E transportat de tovarășii săi până la poalele munților. De aici, este imposibil să continue drumul. Grupul pleacă și cu muribundul rămân doi tovarăși și fiul său. Unul dintre cei doi, John Fitzgerald, interpretat de Tom Hardy, îl ucide pe fiul lui Glass și îl convinge printr-un tertip pe celălalt să-l părăsească pe rănit. Tot restul filmului înfățișează, cu un naturalism excesiv și dezgustător, peripețiile lui Glass până când ajunge să-l reîntâlnească pe Fitzgerald și să se răzbune pe el. Când nu mănâncă mușchi de copac, eroul mănâncă, foarte la vedere, măduvă dintr-un schelet întâlnit pe drum, pește crud, carne crudă. Totul se întâmplă în noroi, în zăpadă sau în apă. Afară ori plouă, ori ninge, ori e furtună, ori e viscol. Peisajele sunt impresionante, dar nu frumoase ci copleșitoare spre sinistre. Ca să nu înghețe, eroul se vâră, în pielea goală, în burta unui cal din care scoate întâi, tot foarte la vedere, mațele și ce mai era înăuntru. Și așa mai departe.

Povestea e simplistă. DiCaprio, oricât se încruntă, geme și răcnește, oricât sânge îi iese clăbuci pe gură și puroi din piele, nu reușește să exprime mare lucru. Ochii săi nu exprimă nimic, aș spune că mult mai convingător e Tom Hardy, mai ales când vorbește despre visul său de a avea o bucată de pământ în Texas. Singurele aspecte pentru care eu aș da Oscar acestui film sunt imaginea și sunetul. Dar eu nu sunt juriul, așa că orice surpriză este posibilă, mai ales că nominalizările sunt multe…

 O preferință de-a mea: garofițele Elegance, atât de înmiresmate și frumos colorate.

Dintre multele fotografii de pe internet care mi-au plăcut în mod deosebit, una de la Mihaela Dămăceanu

Rosu

~~~~~~~~

Cu mulțumiri pentru Taniușa, care a dat startul la Jurnal de femeie!

Categorii: jurnal de femeie | Etichete: , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.