Jurnal 1/2024 Puțină iarnă adevărată, sport și pisici

La câteva zile de la Boboteaza primăvăratică din acest an, a sosit și … gerul Bobotezei. A durat și el câteva zile, în care am avut chiar și zăpadă, dar nu multă. Acum, când scriu, un soare palid topește încet păturica albă de pe acoperiș. Ce cade pe jos va îngheța la noapte, iar mâine se va topi lăsând mici băltoace, iar eu voi pune mătura în funcțiune.

Și în grădină s-a topit zăpada în unele locuri, lăsând să iasă la vedere petice de pământ cu o umbră verzuie care reprezintă ce a mai rămas din bietul gazon.

În bucătărie s-a lucrat intens la o supă de zarzavat cu găluște, mâncare de măsline cu carne de pui și o prăjitură cu caise. N-a mai rămas mare lucru din ele, dar trebuia să le amintesc, că tare au mai fost bune. Și ușoare, că ne-am cam săturat de carnea de porc.

Luna ianuarie a fost darnică în bucurii sportive. Bucurii și supărări, în unele cazuri. Mă refer la Campionatul european de patinaj artistic. Nici n-am apucat bine să mă delectez cu imaginile de la prima finală, când transmisiunea s-a întrerupt, chiar către sfârșit, și am fost trimiși să vedem mai departe în aplicație… Contra cost, firește. Nu numai atât, dar și celelalte trei finale au fost transmise numai în aplicație, Eurosport transmițând pe ambele canale fel și chip de sporturi cu schiurile. Ba chiar și reluări ale unor tururi cicliste.

M-am consolat cu snookerul, căci au urmat două competiții mari, Mastersul londonez și Marele premiu mondial, câștigate amândouă de celebrul și inegalabilul Ronnie O’Sullivan. După care a sosit Australian Open. Țineam cu Djokovic, dar l-a învins Jannik Sinner în finală. La fete, a câștigat Arina Sabalenka, fiind cu mult deasupra adversarelor sale.

De citit, am reușit să termin ultimul roman al lui Kate Morton, ”Întoarcerea acasă”. Ca toate romanele ei (le am și le-am citit și pe celelalte șase), si acesta a fost captivant, am citit peste 600 de pagini dintr-o suflare. Jess, jurnalistă din Anglia, de origine australiană, revine în locurile natale și descoperă o crimă veche de 60 de ani, nerezolvată încă. Investigația o va face să descopere lucruri de necrezut chiar despre familia ei.

Pe blogul cu lecturi am publicat, însă, câteva citate din operele unuia dintre scriitorii ruși cei mai admirați de mine, Anton Pavlovici Cehov. (Și nu, nu era comunist! A murit înainte de revoluția din 1917 și instaurarea comunismlui în Rusia.)

Lucrul meu de mână se apropie încetișor de dimensiunile pledului către care tind. Tinde și motanul, care a descoperit că e la fel de moale și cald ca șalul roz acaparat de Calliope și ar vrea să pună gheara pe el. Dar dorința lui îmi amintește un citat din Goethe:

”Nu e nimeni care să țină strâns în brațe ceea ce a dorit și să nu năzuiască nebunește spre ceva și mai dorit.”

Așa și cu motanul Athos, cine știe ce ar mai vrea să înhațe după ce i-aș da lui pledul!

Fiindcă am pomenit pisicile, mi-am amintit ceva din prima copilărie. Era primăvară. Într-o frumoasă dimineață de duminică urma să plecăm la plimbare, în parcul Carol. Mama m-a îmbrăcat frumos, cu un pardesiu de velur verde vânătoresc și o pălăriuță asortată și m-a trimis afară, să mă joc până se îmbracă și ei.

Casa avea la stradă o curticică pe care noi, copiii, o numeam ”grădiniță”, chit că nu erau în ea decât doi plopi și pământ golaș. Aici am găsit trei pui de pisică mici de tot, abia făcuseră ochi. Cum iubeam pisicile, i-am luat la piept și ei s-au agățat imediat de pardesiul meu. Așa m-am dus în casă, cu ei atârnați ca niște decorații. Nu pot să uit reacția disperată a mamei, întâi pentru că adusesem pisoii în casă, apoi pentru că maculasem frumusețe de pardesiu. Până la urmă le-a dat să bea niște lapte și i-a dus înapoi de unde îi luasem, cu gândul că îi va găsi mama lor.